Melania Trump îşi apără bărbatul, criticat dur după patru săptămâni de mandat
- Antonia Hendrik
- 19 februarie 2017, 12:03
Prima Doamnă a Statelor Unite este scoasă din conul de umbră atunci când şoţul ei primeşte critici cam de peste tot datorită unor măsuri nepopulare pe care le-a luat în acestă lună de mandat. În acest context, Melania Trump a luat cuvântul în Florida, la un miting de susţinere a preşedintelui american.
A început cu "Tatăl nostru”, apoi a trecut la atac, demontând criticile aduse soţului, dar şi pe cele la adresa ei.
"Este o onoare şi o mare plăcere să stau în faţa dumneavoastră ca primă-doamnă a Statelor Unite. Voi acţiona mereu conform convingerilor mele şi voi fi onestă cu dumneavoastră, indiferent ce spune opoziţia despre mine”, a declarat Melania Trump.
„Soţul meu construieşte o ţară de o mare securitate şi prosperitate. America pe care ne-o dorim este una care funcţionează pentru toţi americanii, în care toţi americanii pot munci şi pot avea succes”, a mai spus prima-doamnă a Americii, potrivit agora.md.
Iată că soţia preşedintelui începe să înveţe rolul de femeie implicată, chiar dacă mai stinger şi cu o vorbire care multora nu le place, criticând-o că după atâţia ani de şedere în America nu a scăpat de accentul care deranjeaza urechilor "senibile". S-ar părea că urmează modelul lui Hillary Clinton care-şi apăra soţul ca o leoaică de câte ori era necesar.