Evenimentul Zilei > Actualitate > Revolta halatelor albe cu banderolă albastră! Medicii se pregătesc de grevă generală
Revolta halatelor albe cu banderolă albastră! Medicii se pregătesc de grevă generală

Revolta halatelor albe cu banderolă albastră! Medicii se pregătesc de grevă generală

În mai toate spitalele din țară, sindicaliștii din sănătate au intrat în grevă japoneză. Muncesc deocamdată, dar dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, din 31 octombrie opresc activitatea. În acest timp, Ministerul Sănătății se „laudă” că le-a majorat cu 90% plata gărzilor. Însă, cât de mult vor lua medicii se va vedea exact după 15 noiembrie

De luni de zile, sindicaliștii din Sănătătate își strigă revendicările, dar urechile guvernanților par să fie surde. De ieri, conflictul s-a acutizat. „Biroul Operativ al Federației Hipocrat a primit, în ultimele luni, multiple sesizări din partea membrilor săi, nemulțumiți de soluțiile adoptate de autoritățile statului”, se arată într-un comunicat de presă al federației care a declanșat, de luni, greva japoneză. În mai toate spitalele din țară, săptămâna aceasta medicii poartă banderole albastre și refuză să semneze contractele de muncă pe timp parțial (CIM-TP) pe baza cărora ar trebui ca, de la 1 octombrie, să le fie plătite gărzile suplimentare.

„Nu putem semna CIM-TP deoarece este o mare înşelătorie! Sporul e variabil, din contract poți ieși doar prin demisie, orele lucrate nu se consideră ore suplimentare, ele nu se adună la pensie căci nu se iau în considerare decât cele din contractul de bază, și multe altele. Ministerul și managerii trebuie să găsească alte forme prin care să ne putem desfășura activitatea fără ca sa ne păcălească!”, explică un medic primar de la Spitalul Județean din Constanța, pe pagina virtuală a „Medicilor gata de grevă generală”.

În cel mai fericit caz, au semnat contracte doar pentru trei luni, adică până la sfârșitul anului, pentru că nu mai au încredere în promisiunile guvernanților.

Revendicări strigate în urechi surde

Deși situația e critică, șefii de la ministerul Sănătății și cel al Muncii nu vor să audă că salariile medicilor sunt prea mici, că „majorările” cu care încearcă să vrăjească națiunea de la 1 august încoace sunt în prea multe cazuri nesemnificative (sunt cazuri unde majorarea e de doar câteva zeci de lei) sau că doctorii refuză să mai facă cu nemiluita gărzi suplimentare prost plătite până când cad de epuizare ca să asigure continuitatea activității.

Nu vor nici să modifice Ordonanța 20 prin care au „majorat” doar o parte din salariile din sistemul sanitar, uitând cu desăvârșire de personalul TESA, de funcționarii din Direcțiile de Sanătate Publică sau de cei din asistența socială, bugetari și ei. „Sistemul sanitar din România este bulversat din punct de vedere social, ca urmare a faptului că, pentru o parte a salariaților, nu s-au eliminat inechitățile și discriminările legate de performanța profesională și nici cele aferente salarizării”, arată președintele Federației Sindicale Hipocrat, Ion Cotojman.

Mai mult, guvernanții ignoră faptul că sindicaliștii vor tichete de vacanță și de masă pentru toți salariații din sistemul de sănătate și asistență socială. Ca tacâmul să fie complet, nici suplimentările anunțate cu tam-tam de Ministerul Sănătății nu sunt sigure. Doctorii spun că dacă vor primi sau nu bani în plus depinde foarte mult de managerul spitalului, care poate alege cui să dea sau cui să nu dea anumite sporuri. În plus, ei atrag atenția că sporul pentru condiții deosebite de muncă este calculat și acum la salariul din 2009, și nu la cel „majorat” de la 1 august 2016.

„Din păcate și sporurile de compartiment din multe secții se dau de multe ori preferențial, fără criterii obiective. Sporul ajunge până la 75% deocamdată raportat la salariul din 2009. Acesta este un alt motiv pentru care îngrijirea pacienților are de suferit – apar discuții intre doctori, asistente, infirmiere”, explică un medic de la Institutul pentru Boli cardiovasculare „CC Iliescu” din București.



Ministerul Sănătății: Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%

În timp ce medicii din spitale se pregătesc de grevă generală, Ministerul Sănătății a calculat cu cât a majorat remunerația medicilor. Sume ar fi valabile, însă, doar pentru cei care au semnat contractele pentru gărzile suplimentare. Altfel, nu.

„De la 1 octombrie, remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%”, se arată într- un comunicat. Dacă e așa sau nu, vom vedea abia după 15 noiembrie!

Potrivit Ministerului, cele mai mari sume le va primi, pentru gardă, un medic primar, gradația 5 (care învață cel puțin 18 ani ca să ajungă la acest nivel maxim în carieră). El va lua în plus, în zilele lucrătoare, 781 de lei brut (la un spor de 25%) și 1.094 de lei brut (la sporul maxim de 75%). „În zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătorile legale, venitul din gardă va ajunge la 1.667 de lei brut”. Același document arată că în cazul medicilor rezidenți cu contracte pentru gărzi, „acestea vor fi plătite cu sume între 435 de lei brut și 1.147 de lei brut, în funcție de anul de rezidențiat și de sporul aplicat” (25% sau 75% în cursul săptămânii și 100% pentru weekend și sărbători).

Bani în plus și pentru garda obligatorie

Totodată, „așa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce este un element de noutate. În plus, medicii care au obținut titlul de doctor în științe medicale începând cu anul 2010 vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat”. Banii pentru aceste majorări vor veni de la Casele judeţene de asigurări de sănătate.

Medicii de familie români, invitați să acopere posturile libere din Anglia

În timp ce guvernanții noștri nu găsesc soluții ca să acopere deficitul de aproape 20.000 de medici din România, englezii abia așteaptă să-i „fure” și pe puținii pe care-i mai avem. Cea mai mare firmă de recrutare de doctori specializați în medicină generală din Marea Britanie intenționează să angajeze, în următorii patru ani, până la 1.000 de medici, în special din România, Ungaria, Portugalia și Spania, pentru a acoperi o parte din necesarul de specialiști, scrie, luni, Daily Mail. Doctorii străini vor fi „închiriați” cabinetelor de medicină de familie pe mai puțini bani decât cei pregătiți în Regatul Unit. Adică, un medic român ar putea fi „închiriat” cu 500 de lire pe zi, față de circa 650 de lire pe zi cât costă omologul său englez. În Anglia, unul din opt posturi de doctori specializați în medicina generală este, în prezent, neocupat. La ei, medicii cu vechime se pensionează imediat ce împlinesc 50 de ani. Guvernul britanic vrea ca până în 2020 să recruteze 5.000 de medici generaliști, mai arată Daily Mail.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: