Cine sunt medicii care fac parte din noul Consiliu Științific al Agenției Naționale de Transplant

Cine sunt medicii care fac parte din noul Consiliu Științific al Agenției Naționale de Transplant

Proiectul de ordin privind componenţa Consiliului Știinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a fost aprobat de către Ministerul Sănătății și a fost publicat în Monitorul Oficial.

Din noul Consiliu Științific fac parte 16 medici din București și din țară, plus directorul executiv al Agenției, Dr. Radu Zamfir, care este membru de drept. Pe lângă „veterani”, pe listă se găsesc și nume noi, cum ar Dr. Monica Pop, Dr. Narcis Copcă sau Dr. Adrian Covic.

 Consiliul Știinţific elaborează şi propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii activităţile ce vor fi derulate în cadrul programelor naţionale de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane precum şi norme, standarde şi instrucţiuni care se înaintează ministrului Sănătăţii pentru a fi aprobate prin ordin al acestuia. De asemenea, elaborează protocoale privind standardele de calitate şi securitate sanitară a donării, procurării, testării, procesării, conservării, depozitării şi distribuirii organelor, ţesuturilor şi celulelor umane în scop terapeutic, care se vor conforma directivelor şi recomandărilor Uniunii Europene în acest domeniu.

1. Prof.Univ. Dr. Ioana Grinţescu. Șeful Clinicii de Anstezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din București.

2. Prof. Univ. Dr. Şerban Brădişteanu. Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul de Urgență FloreascaBucurești.

3. Prof.Univ. Dr. Horaţiu Suciu. Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

4. Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu. Președintele Academiei de Ştiinţe Medicale, șeful Cliniciide Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.

5. Prof. Univ. Dr. Cristian Lupaşcu. Șeful clinicii II chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ Iași, cordonatorul Centrului de Transplant Hepatic Iaşi.

6. Dr. Narcis Copcă – Bucureşti. Managerul Spitalului „Sfânta Maria” din București.

7. Prof.Univ. Dr. Ioanel Sinescu. Directorul Centrului pentru Uronefrologie şi Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni.

8. Prof.Univ. Dr. Adrian Covic. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal Iaşi.

 9. Dr. Florin Ioan Elec. Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj Napoca.

10. Prof. Univ. Dr. Dan Enescu. Directorul general al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

11. Prof. Univ. Dr. Monica Pop. Managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București.

12. Prof.Univ. Dr. Dorel Săndesc. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Timișoara.

13. Conf. Univ. Dr. Alina Tănase. Centrul de Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni.

14. Prof. Univ. Dr. Ileana Constantinescu. Șeful Centrului de Imunogenetică și Virusologie - Institutul Clinic Fundeni, coordonator program transplant.

15. Conf. Univ. Dr. Erszebet Lazăr. Șeful Compartimentului Transplant Medular din cadrul Secției Clinice Hematologie și Transplant Medular a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.

16. Dr. Ştefan Dumitriu. Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici – București.

17. Dr. Radu Zamfir. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, membru de drept al Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant.

 

Ne puteți urmări și pe Google News