Un medic a fost prins în timp ce conducea drogat. Polițiștii au fost șocați
- Andrei Arvinte
- 16 iunie 2019, 12:51
Poliția rutieră din Constanța a oprit pentru un control elementar un medic, aflat în trafic în stațiunea Mamaia. Agenții au constatat că acesta era drogat.
Un medic a dat dovadă de inconstiență crasă. Bărbatul s-a drogat și apoi s-a urcat la volan, punându-și viața sa, dar și pe altor participanți la trafic în pericol. Polițiștii l-au prins și sancționat în timpul unui control în Mamaia.
Conversația dintre bărbat și omul legii a decurs astfel:
„Îl băgați în gură și trebuie să ia salivă până se face albastru.
- Da, să pun saliva?
- Puneți saliva pe el. Luați de pe obraz, peste tot”.
Aparatul l-a dat de gol pe şoferul din Bucureşti, un medic care a condus fără nicio grijă, cu toate că înainte de a se urca la volan consumase droguri.
Nicolae Doru Creţu, subcomisar de poliție în Constanța: „Aparatul a indicat o valoare pozitivă la consum de canabis în cazul acestui conducător auto. Urmează să ne deplasăm cu dumnealui la spital, să recoltăm probe biologice de sânge, pentru a depista valoarea exactă și să îi deschidem un dosar penal în acest sens.”, conform Digi 24.