Medic din Târgu Mureș, prins în flagrant. Doctor încătușat după ce a luat mită de la victima unui accident rutier

Medic din Târgu Mureș, prins în flagrant. Doctor încătușat după ce a luat mită de la victima unui accident rutier

Unul dintre cei mai promițători doctori din Târgu Mureș a ajuns după gratii după ce a cerut 800 de euro de la un rănit. Anchetatorii susțin că ortopedul Adrian Dumitru Ivănescu a îndemnat familia rănitului să vândă bunurile din casă ca să facă rost de bani pentru șpagă

Detalii uluitoare reies din ancheta efectuată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub mandatul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, cei care l-au prins în flagrant pe medicul Adrian Dumitru Ivănescu, în timp ce primea mită. Deși a fost rănit grav în urma unui accident rutier, doctorul i-a cerut unui tânăr din Târgu Mureș 1.000 de euro pentru operația la coloană în urma căreia medicii i-au salvat viața. După aproape două luni, pentru altă intervenție chirurgicală, la umăr, medicul i-a cerut să își vândă bunurile din casă și să facă rost de alți 1.000 de euro.

Singurul supraviețuitor

Un teribil accident rutier, care a avut loc pe 14 iulie, i-a schimbat radical viața unui tânăr de 35 de ani, din Târgu Mureș. El a supraviețuit, miraculos, după ce mașina în care se afla s-a făcut praf. Aflat pe bancheta din spate, Eduard a fost singurul supraviețuitor, șoferul și pasagerul din dreapta acestuia murind în urma impactului. Transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, tânărul a fost stabilizat iar pe data de 18 iulie a fost supus unei intervenții chirurgicale de către o echipă de medici din care a făcut parte și doctorul Adrian Dumitru Ivănescu. Victima suferise numeroase leziuni și a fost operat la coloana vertebrală. Procurorii din Târgu Mureș arată că, pentru operație, medicul specialist a acceptat suma de 300 de euro de la un aparţinător al pacientului, în fapt soția acestuia, așa cum au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, surse judiciare. Însă, susțin anchetatorii, Ivănescu i-a atras atenția femeii că prețul intervenției este mult mai mare, adică 1.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Le-a spus să vândă din casă

După două luni de tratament, pe 14 septembrie, rănitul a venit, împreună cu soția, la doctorul Ivănescu, pentru un consult. Medicul le-a atras atenția că trebuie să plătească banii datorați pentru operația la coloană, efectuată în luna iulie, iar pentru această nouă operație trebuie plătită o altă sumă de bani.

Oameni simpli, fără posibilități materiale deosebite, cei doi soți i-a explicat doctorului Ivănescu că nu au acești bani. Medicul a rămas, însă, neclintit și, așa cum arată procurorii, i-a încurajat să vândă diverse bunuri din gospodărie pentru a obţine suma necesară pentru intervenţie. La cinci zile după întâlnirea cu medicul, pe 19 septembrie, rănitul și-a luat inima în dinți și a depus o sesizare la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Pe 23 septembrie, ofițerii DGA Mureș au fost delegați să facă cercetări. În anchetă s-au implicat și ofițerii de la Serviciul pentru Operațiuni Speciale Mureș.

Flagrant la spitalul privat

Pe 26 septembrie, victima accidentului rutier și soția lui s-au prezentat, din nou, la doctorul Adrian Dumitru Ivănescu, la cabinetul acestuia de la un spital privat, Centrul Medical Galenus, din Târgu Mureş. Aveau la ei 800 de euro. În timpul discuției cu pacientul și cu soția sa, medicul le-a atras atenția, încă o dată, faptul că operaţia la umăr, la un spital de stat, „costă” 1.000 de euro. În momentul în care pacientul i-a înmânat plicul cu cei 800 de euro, ofițerii anticorupție au intervenit și l-au prins în flagrant pe doctoral Ivănescu. După ce l-a audiat, procurorul de caz l-a reținut pentru 24 de ore. Ieri, Adrian Ivănescu a fost condus în fața instanței, dar un judecător de la Tribunalul Mureș a decis cercetarea sub control judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile. Adrian Ivănescu, de 36 de ani, este medic specialist ortoped traumatolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și la Spitalul privat Galenus Târgu Mureș. A fost șef al seriei I a promoției medicină generală U.M.F. Târgu Mureș în 1999-2005.