Din păcate, de pe urma acestor neînţelegeri, ori lipsă de comunicare eficientă au de suferit oamenii care s-au vindecat sau au fost suspecţi de infectare cu coronavirus.

O acuzaţie susţinută cu documente

Doctorul Dina Mergeani, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF), ne-a declarat în exclusivitate: „Majoritatea DSP-urilor din ţară îi forţează pe colegii mei să încalce legea de eliberare a concediilor de

carantină.”

În sprijinul acestei acuzaţii grave, preşedintele SNMF aduce şi documente. O comunicare oficială pe care DJSP

Constanţa a trimis-o către medicii de familie din judeţ. În alte judeţe, deşi este vorba despre acelaşi act normativ,

el este interpretat altfel. După cum l-a tăiat capul pe fiecare.

Ori această disfuncţionalitate, nu numai că este anormală, darîn aceste vremuri ea poate deveni periculoasă. Pentru că pune oamenii pe drumuri, când toţi specialiştii spun să stăm în casă. Pentru început însă, să vedem de unde a pornit scandalul.

Ordinul Ministerului Sănătăţii despre carantină

Pandemia de coronavirus a făcut ca, în această situaţie excepţională, Ministerul Sănătăţii, instituţia aflată practic în prima linie de luptă cu virusul, să emită rapid mai multe ordine. Unul dintre acestea, absolut necesar, este şi cel care

poartă numărul 414/2020, din 11 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial a doua zi, 12 martie 2020, dată cu care a şi intrat în vigoare.

Ordinul se referă la ceva extrem de important în această perioadă: carantina.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE