Meci de coșmar pentru Ianis Hagi. Românul a marcat „o dublă” pentru Genk, dar campioana a ratat victoria

Meci de coșmar pentru Ianis Hagi. Românul a marcat „o dublă” pentru Genk, dar campioana a ratat victoria

Ianis Hagi a marcat de două ori pentru Genk, în meciul cu St. Truiden, meciul s-a încheiat la egalitate, scor 3-3

Ianis Hagi a marcat două goluri în partida pe care Genk a încheiat-o la egalitate, scor 3-3, cu St. Truiden, în deplasare, în etapa a 9-a a campionatului Belgiei. Oaspeții au deschis scorul prin Bongonda (15), apoi internaționalul român, titular, a înscris de două ori din penalty, în minutele 48 și 60.

Ianis Hagi a fost scos de pe teren în minutul 69, iar Genk a trăit un coșmar. Gazdele au punctat de trei ori, prin Boli (63 și 87) și Garcia (80).

Dupăce a fost dat golul al treilea de către Ianis Hagi meciul a fost suspendat din cauza suporterilor lui St. Truiden, care au aruncat in teren cu diverse obiecte și petarde. Arbitrul a trimis cele două formații la vestiare, în urma decizie poliție care a spus că nu poate garanta siguranța jucătorilor.

Cele două echipe au revenit pe teren după 10 minute, dar nu s-a mai înregistrat nici o modificare a tabelei de marcaj.

După această prestație în mod sigur Ianis Hagi va fi titular și în meciul din grupele UEFA Champions League cu Napoli, care de joaca miercuri, de la ora 20.00.

Ne puteți urmări și pe Google News