Mazăre și Nicușor s-au pupat la vorbitor

Mazăre și Nicușor s-au pupat la vorbitor

Vechi prieteni, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu s-au îmbărbătat reciproc la ultimul termen al procesului retrocedărilor controversate de 114 milioane de euro, din Constanța.

După mai multe luni, primarul Radu Mazăre și președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, s-au revăzut, îmbrățișat și pupat. Unul în boxa acuzaților, păzit de doi gardieni, altul în sala de judecată, înconjurat de avocați și ceilalți 36 inculpați din dosar. De șase ani, dosarul retrocedărilor ilegale din Constanța se amână. Aflată la al treilea judecător, speța a primit un nou termen în decembrie. Atunci ar trebui să se hotărască efectuarea unei noi expertize geotehnice. Pe scurt, avocații au susținut că terenul din Dobrogea are caracteristici aparte, nu a fost evaluat la valoarea corectă de DNA, deci retrocedările Primăriei au fost oneste.

Specialistul unic

Judecătoarea Cornelia Corina Dăescu a hotărât contactarea singurul expert geotehnic din țară care va fi adus de la Iași, la termenul viitor. La final, Radu Mazăre a șușotit cu avocatul său zece minute. Cei doi s-au ținut de după gât și și-au șoptit în ureche. Întrebările și răspunsurile au fost transmise exclusiv prin această modalitate, în spatele unor scări.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest timp, Nicușor Constantinescu se întreținea cu familia. Soția și fiica sa au venit lângă boxa condamnaților, l-au pupat și au discutat cu el sub privirile gardienilor. Roșu în obraji și neschimbat, baronul de Constanța s-a plâns lui Mazăre și prietenilor din sală că stă degeaba închis și că „nu au nicio probă” cu referire la acuzațiile DNA. Angajații Primăriei și ai CJ Constanța aflați în sală l-au salutat discret, mesajele fiind de încurajare.

La sfârșit, Mazăre și-a nuanțat declarația și a arătat că nu a spus vreodată „ferm” că demisionează dacă nu iese Ponta președinte. Mazăre, Constantinescu și alți 36 de funcționari au fost trimiși în judecată după ce au retrocedat 30 de hectare de teren.

Promisiune neonorată

Primarul Constanței a fost așteptat la proces de un student în anul I la Drept, de la Universitatea București. Alexandru Bajdechi (foto) avea în mână o cerere de demisie în alb, pe numele lui Radu Mazăre. A încercat să i-o înmâneze, dar primarul l-a ignorat. „A promis că demisionează din funcție dacă nu obține la alegeri rezultate satisfăcătoare la Constanța. Aștept să se țină de cuvânt”, spera tânărul. Mai grav este că unul dintre profesorii săi este inculpat în proces. Notarul Jean Andrei este coleg de dosar cu Mazăre și Constantinescu și judecat pentru fapte de corupție.