Noi probleme la maternitatea Giulești. Ministerul Sănătății anunță controale de amploare

Noi probleme la maternitatea Giulești. Ministerul Sănătății anunță controale de amploare

Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică București să verifice informația apărută la Spitalul de Obsterică Ginecologie „Panait Sârbu” (maternitatea Giulești) din Capitală, după ce la Spitalul de Urgență Copii Grigore Alexandrescu au fost internați doi copii infectați cu stafilococ auriu. Copiii au fost născuți în perioada martie-aprilie 2019 la Spitalul de Obsterică Ginecologie Panait Sârbu.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului, în perioada 08.05-15.05.2019, la cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari ai DSPMB însoțiți de  medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile vor verifica respectarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curatenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale.

Mai mult, DSPMB a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică si Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu” să transmită până la data de 07.05.2019 date referitoare la data internării mamelor, datele de naștere ale copiilor, tipul nasterii, diagnosticul la externare, data externarii. Totodata, au fost solicitate masurile instituite in ceea ce priveste investigarea posibilului focar de stafilococie cu MRSA pentru copiii nascuti in perioada 25.03.2019-30.04.2019.

Au fost solicitate spitalului rezultatele testelor efectuate in cadrul autocontrolui, in sectiile de neo-natologie, obstetrica-ginecologie, bloc operator, sterilizare si biberonerie precum si rezultatele testarii personalului privind portajul.

Spitalul Clinic de Obstetrică si Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu” a solicitat DSPMB date referitoare la copiii născuti prin operatie cezariană în intervalul 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infectii stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate și internați ulterior în alte unități sanitare.

DSPMB a solicitat unităților sanitare publice si private sa comunice  daca în unitatea respectiva  s-au prezentat/internat copii născuti în perioada 25.03.2019-30.04.2019, la Spitalul Clinic de Obstetrică si Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”, cu simptomatologie ce ar putea fi asociată infectiei stafilococice cu MRSA.

Din informatiile primite până acum la minister, in Spitalul  Clinic de Urgenta pentru copii  Grigore Alexandrescu au fost internate doua cazuri, dar un copil a fost deja externat.

Purtătorul de cuvant al Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru, susține că sunt trei cazuri și doar unul este internat. Testul indică prezența stafilococului în sânge, iar copilul are probleme respiratorii. Simptomatologia, în cazul celor trei bebeluși, s-a manifestat la 5 zile de la naștere, două săptămâni și aproape o lună.