Noi drepturi pentru femeile care nasc în România. Ce obligații vor avea maternitățile
- Bianca Ion
- 14 octombrie 2026, 20:23
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Sănătății
Noi drepturi pentru femeile care nasc în România. Camera Deputaților a adoptat miercuri, 14 octombrie, legea care le permite femeilor însărcinate să fie însoțite de o persoană apropiată pe durata travaliului și a nașterii. Noile prevederi se vor aplica maternităților publice și private, care vor trebui să asigure și protejarea intimității pacientelor. Actul normativ, care modifică Legea drepturilor pacientului, urmează să fie trimis președintelui României pentru promulgare.
Femeile care nasc în România vor putea decide cine le însoțește în sala de naștere
Inițiativa legislativă a fost depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu-Deaconu și co-semnată de deputata PNL Raluca Turcan.
Aceasta din urmă a anunțat adoptarea legii într-o postare pe Facebook, în care a arătat că participarea tatălui la nașterea copilului nu ar trebui să fie condiționată de regulile stabilite separat de fiecare spital.
„Pentru ei, nașterea nu e un eveniment la care aștepți pe hol. E un început, o nouă viață, și vor să fie aproape de mama copilului lor, în sala de naștere, atunci când ea își dorește asta”, a transmis Raluca Turcan.
Cine va putea intra în sala de naștere alături de mamă
Potrivit legii adoptate de Parlament, femeile însărcinate vor avea dreptul să solicite prezența unei persoane alese de ele pe toată durata travaliului și a nașterii.
Acest drept va fi valabil și în timpul transferului pacientei între spațiile unității sanitare.
Persoana care o însoțește pe viitoarea mamă poate fi soțul, partenerul de viață, mama, sora sau o altă persoană apropiată.
„Prin această lege, femeia are dreptul să aibă lângă ea persoana pe care o alege, fie că este soțul, partenerul, mama, sora sau o altă persoană apropiată. Acest drept va putea fi restrâns doar în situații excepționale, justificate medical”, a transmis Raluca Turcan.
Accesul însoțitorului va trebui să se desfășoare cu respectarea normelor de igienă, a regulilor epidemiologice și a condițiilor necesare pentru siguranța actului medical.

Sursa foto: Pexels
Ce obligații vor avea maternitățile publice și private
Noua lege stabilește și măsuri pentru protejarea intimității femeilor în timpul travaliului și al nașterii.
Spitalele publice și private vor trebui să organizeze spațiile astfel încât pacientele să beneficieze de separare vizuală și să nu fie expuse privirilor altor persoane. Totodată, regulamentele interne ale maternităților nu vor mai putea constitui, prin ele însele, un motiv pentru interzicerea accesului însoțitorului ales de pacientă.
Limitarea acestui drept va fi permisă numai în situații obiective, justificate din punct de vedere medical sau epidemiologic. Aceste restricții trebuie să aibă legătură cu protejarea mamei, a nou-născutului, a personalului sanitar sau a celorlalte paciente.
Raluca Turcan a susținut necesitatea modificării legislației, invocând situațiile în care femeile au fost nevoite să nască fără sprijinul persoanelor apropiate.
„Nu mai puteam accepta ca demnitatea unei femei, în cel mai vulnerabil moment al vieții ei, să depindă de spitalul în care a ajuns”, a transmis deputata PNL.
Proiectul a primit votul final al Camerei Deputaților, iar următoarea etapă este promulgarea de către președintele României. Noile reguli nu sunt încă în vigoare.