Măsuri de precauție de Paștele Blajinilor. Ce să nu faci în cimitir sau la biserică

Măsuri de precauție de Paștele Blajinilor. Ce să nu faci în cimitir sau la bisericăSursa foto: Arhivă/EVZ

Republica Moldova. În contextul Paștelui Blajinilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să respecte regulile de siguranță pentru a preveni izbucnirea incendiilor. În această perioadă, este esențială păstrarea curățeniei în cimitire și respectarea regulilor antiincendiare în timpul lucrărilor de igienizare. IGSU atrage atenția că gunoiul menajer, coroanele vechi și iarba uscată trebuie depozitate doar pe platformele special amenajate pentru deșeuri.

Pentru a preveni izbucnirea incendiilor de proporții, este strict interzisă aprinderea vegetației uscate și a altor deșeuri în apropierea sau pe teritoriul cimitirelor.

„Coroanele și florile artificiale nu trebuie lăsate nesupravegheate pe morminte, în apropierea surselor de foc. Lumânările și tămâia pot fi aprinse doar în suporturi incombustibile. De asemenea, adulții trebuie să monitorizeze copiii și să evite jocul acestora cu focul deschis, în special lângă coroanele din plastic”, se menționează în comunicat.

Sursa foto: IGSU

Adulții sunt rugați să monitorizeze atent copiii, mai ales în preajma mormintelor, unde există coroane din plastic sau alte materiale ușor inflamabile. Totodată, în scopul evitării producerii incendiilor de proporții, aprinderea vegetației uscate și a deșeurilor în preajma cimitirelor sau pe teritoriul acestora este interzisă.

Măsuri de siguranță în biserici și mănăstiri

Salvatorii amintesc și despre necesitatea respectării regulilor de siguranță în lăcașele de cult. Lumânările și candelele trebuie plasate în zone special amenajate, ferite de obiecte combustibile și supravegheate permanent.

Sursa foto: digi 24

„Instalațiile electrice folosite pentru încălzire și iluminat nu trebuie suprasolicitate. În același timp, bisericile trebuie să dispună de stingătoare și alte mijloace primare de intervenție în caz de incendiu”, mai recomandă salvatorii IGSU.

Pentru siguranța enoriașilor, salvatorii recomandă evitarea aglomerației în timpul slujbelor și menținerea liberă a căilor de evacuare.

Pentru a asigura accesul rapid al echipelor de intervenție, parcarea transportului personal în apropierea lăcașelor de cult este interzisă. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul de Urgență 112.