Măsură drastică a Guvernului. Stați acasă! Amenzile sunt uriașe
- Lucian Ionescu
- 27 martie 2020, 13:03
Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului a anunțat, vineri, că Guvernul a majorat amenzile pentru încălcarea regulilor impuse de starea de urgență.
Specialiștii spun că atunci când trăiesc situații excepționale, oamenii pot avea tot felul de reacții, unele ciudate, altele chiar periculoase.
În aceste condiții Executivul a decis ca noul cuantum al amenzilor să fie majorat, astfel: între 2000 și 20.000 de lei pentru persoanele fizice și 10.000 – 70.000 lei pentru persoanele juridice.
Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al IGPR a afirmat că : „Au fost depistate peste 5.500 de persoane care nu respectau prevederile Ordonanței militare 3, așadar au fost sancționate contravențional, iar valoarea sancțiunilor se ridică la 7.500.000 de lei”, potrivit g4media.ro