Măsura care va fi luată de autorități la data de 15 iulie. Nu poate fi evitată

Măsura care va fi luată de autorități la data de 15 iulie. Nu poate fi evitată

Anunțul a fost făcut luni seară, iar decizia va fi pusă în aplicare miercuri.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut un anunț, luni seară, legat de prelungirea stării de alertă. Oficialul a declarat că această stare va fi prelungită de la data de 15 iulie. Pe de altă parte, situația nu impune în acest moment revenirea la starea de urgență.

„În acest moment nu avem evoluţia pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, să avem o evoluţie fluctuantă cu creşterea numărului de cazuri, poate un 500, poate 600, poate 700, cu alternanţe în funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă”, a declarat Nelu Tătaru la B1 TV.

Ministrul Sănătății a mai spus că nu exclude posibilitatea ca unele localități să intre în carantină, dacă situație o impune și legea permite.

Ne puteți urmări și pe Google News

„La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie.”

În ceea ce privește numărul mare de cazuri apărute în ultimele săpătmâni, acesta face parte dintr-un scenariu care a fost prevăzut. „Am anticipat foarte multe lucruri. Am anticipat şi creşterea prin măsuri de relaxare. Nu am anticipat lipsa unei legislaţii. Sunt 12 ţări care în acest moment au diferite grade de restricţie faţă de cetăţenii români. Ar trebui să ne pună nişte semne de întrebare. Alţii văd ce noi nu vrem să vedem. (...) În acest moment avem şi relaxări multiple, avem şi nerespectarea unor reguli, avem şi lipsa unei legislaţii.”

Nelu Tătaru a mai vorbit și despre evoluția pandemiei în perioada următoare. „În acest moment, după toată experienţa noastră, mergem pe o perioadă de două săptămâni în care vom avea un joc al numărului de cazuri maxim crescut într-o zi, scăzut în altă zi. Vom avea şi o perioadă în care vom putea vedea şi simptomatologiile B. Din ultimele cazuri pe care le-am văzut, nu s-au manifestat neapărat ca o simptomatologie respiratorie. Au avut simptomatologii digestive. Şi dacă au venit cu febră, scaune diareice, greaţă.”