Mașinile din Germania, declin incredibil în România, în 2025

Mașinile din Germania, declin incredibil în România, în 2025Sursa foto: Pixabay.com

Mașinile din Germania,preferate de români în trecut, nu mai figurează în top 5 al celor mai înmatriculate mărci pe piața auto românească. Datele preliminare pentru luna septembrie 2025, publicate de DGPCI și prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), indică un total de 12.409 autoturisme noi înmatriculate.

Românii nu mai preferă mărcile de mașini produse în Germania

Mărcile germane precum Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz au pierdut teren în preferințele românilor, fiind depășite de Dacia, Renault și Toyota.

Această evoluție are loc într-un context de creștere a pieței auto.  Înmatriculările din septembrie 2025 au crescut cu +39% față de septembrie 2024. Totodată, autoturismele pur electrice au înregistrat un avans de +52%, atingând o cotă de piață de 6%.

Dacia și Renault domină topul înmatriculărilor

În luna septembrie 2025, pe segmentul mărcilor, topul înmatriculărilor a fost dominat de Dacia, cu 4.124 unități, urmată de Renault a înregistrat 1.139 unități, Toyota 1.047 unități, Skoda  896 unități și Hyundai  690 unități. Volkswagen a ocupat poziția a șasea, cu 660 unități, urmat de Ford, BMW și Mercedes-Benz.

Renault, pe locul trei în preferințele europenilor la capitolul mașini noi

Renault. Sursa foto: Dreamstime.com

La nivel de modele, Dacia Logan s-a situat pe primul loc, cu 1.743 unități, urmată de Duster cu 931 și Sandero  cu 774 de unități, în timp ce Renault Clio, Dacia Bigster și Toyota Corolla au completat primele șase poziții.

Asociația APIA, un reprezentant important al industriei auto din România

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) este o organizație non-profit, reprezentativă pentru industria auto locală, înființată în 1994 și membră a Organizației Mondiale a Constructorilor de Automobile (OICA) din 1996. APIA se implică activ în susținerea intereselor principalilor jucători din piața auto, asigurând un dialog constant cu autoritățile și promovând practici sustenabile în industrie.

Pe lângă analiza și educarea consumatorilor, APIA organizează evenimente definitorii pentru piața românească, precum Salonul Internațional Auto București (SIAB) și Forumul Mobilității Sustenabile (FMS), contribuind astfel la consolidarea standardelor și a tendințelor din sector.

Ne puteți urmări și pe Google News