Mașină distrusă de incendiu violent în urma unui accident, la Constanța. O victimă, la spital

Mașină distrusă de incendiu violent în urma unui accident, la Constanța. O victimă, la spital

Un tânăr, de 18 de ani, a fost transporat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, rănit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp și a luat foc. O fată care s-ar fi aflat cu el în autoturism ar fi fugit de la locul accidentului înainte de sosirea salvatorilor.

Accidentul a avut loc, în jurul orei 16:00, pe șoseaua care duce spre poarta 9 a portului Constanța, în apropierea Sanatoriului TBC Agigea. Un martor a sunat la 112, anunțând că o mașină, cu două persoane în interior, a luat foc după ce a intrat cu viteză într-un stâlp de iluminat stradal. Când pompierii Detașamentului port au ajuns la fața locului incendiul se manifesta violent. A fost stins în câteva minute însă mașina a fost distrusă în proporție de 100%.

Două echipaje medicale, cu un SMURD și o ambulanță SAJ Constanța au fost trimise în zonă. La sosirea salvatorilor, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, ocupanții mașinii reușiseră să iasă înainte de extinderea focului. La locul accidentului a fost găsit doar șoferul, un tânăr de aproximativ 18 de ani, care a primit îngrijiri medicale. Pentru că prezenta un traumatism cranio cerebral și se intoxicase cu fum, șoferul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, în stare stabilă.