Peste şase tone de calcan şi zeci de delfini, rechini, vulpi de mare, în putrefacţie pun în pericol litoralul românesc
Un pescador turcesc aflat la braconat de calcani în Zona Economică Exclusivă a României a provocat un adevărat dezastru ecologic în apele Mările Negre, comandantul şi adjunctul acestuia fiind arestaţi de autorităţile române, pe lângă braconaj, şi pentru uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural. În plasele de pescuit ale braconieriilor turci, inspectorii piscicoli şi poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit peste şase tone de calcani şi zeci de delfini, rechini şi vulpi de mare, toate în avansată stare de putrefacţie. „Faptele inculpaţilor prezintă un grad de risc ridicat pentru siguranţa ecologică a zonei litorale”, spune procurorul de caz, Teodor Niţă.
Marinari fără carnet
Întregul echipaj al pescadorului turcesc „Mehmetoglu 2” este cercetat pentru braconaj, comandantul Ismail Turan, de 38 de ani, şi adjunctul acestuia, Dinler Abdurrahman, de 59 de ani, fiind arestaţi preventiv şi pentru dezastrul ecologic din largul Mării Negre. Poliţia de Frontieră anunţa la sfârşitul săptămânii trecute că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, doi marinari turci, comandantul şi secundul unui pescador sub pavilion Turcia, reţinuţi în data de 22 mai, când au fost depistaţi de poliţiştii Gărzii de Coastă braconând în apele Mării Negre în Zona Economică Exclusivă a României. Pescadorul, având şapte cetăţeni turci în echipaj, a fost confiscat de autorităţile române, la bordul lui fiind descoperite „peste 230 kilograme de peşte din specia calcan în stare proaspătă şi plase de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 1.200 de metri”. Nimeni de la bord nu deținea carnet de marinar.
În România, sau în Ucraina?
Comandantul navei, Ismail Turan, a declarat anchetatorilor români că navigau de fapt spre Ucraina, unde mergeau la pescuit peşte din specia calcan. Urmau să scoată plasele de pescuit, plantate în urmă cu trei luni de zile de către un prieten din Istanbul, a cărui rudă este arestată şi acum în Ucraina, pentru braconaj.
Ismail Turan ştia că este prohibiție la pescuit calcan în această perioadă, atât în Turcia cât și în România, iar pentru calcanul găsit pe puntea navei nu deținea documente legale de proveniență. Dinler Abdurrahman, socotit mâna dreaptă a comandantului, şi secund al pescadorului, a recunoscut că pescuiau ilegal calcan, în România şi Ucraina. El a mai spus că nu cunoaşte navigaţie şi de aceea nu știa în ce ape teritoriale au fost puse plasele de pescuit, precizând că este posibil să fi fost în Zona Economică Exclusivă românească sau ucraineană.
Acuzaţi de uciderea speciilor marine
Mandatul de arestare al celor doi marinari turci a fost prelungit până în data de 17 iulie. Inculpaţii cer instanţei să fie eliberaţi. Pe lângă cele 12 infracţiuni de braconaj şi o mulţime de încălcări ale legilor maritime, ei se fac vinovaţi şi de capturarea sau uciderea speciilor aflate în mediul lor marin. Acuzarea solicită menţinerea braconierilor în arest. „Considerăm că faptele inculpaţilor prezintă un grad de risc ridicat pentru siguranţa ecologică a zonei litorale, acesta fiind un argument suplimentar faţă de chestiunile care sunt reţinute în cauză, situaţia trebuind a fi analizată în întregul ei şi cu consecinţe penale pe măsură”, concluzionează procurorul Teodor Niţă.
Garda de Coastă „uită” şase tone de peşte putrezit
Cercetările, coordonate de procurorul de caz, au fost continuate în apele Mării Negre în zona în care fusese depistat pescadorul turcesc. „Astfel, poliţiştii de frontieră în colaborare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, dotaţi cu utilaje specifice, au găsit abandonate, la 60 de metri adâncime, aproximativ 18.700 metri plase de pescuit de tip setcă pentru calcan, cu captură de peşte şi opt ancore metalice, care au fost ridicate în vederea confiscării”. În comunicatul dat publicităţii, Garda de Coastă „uită” însă de cele peste şase tone de peşte putrezit găsite în plasele de pescuit, deşi poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să le numere bucată cu bucată, în cursul mai multor deplasări în larg. Probabil că şi-au informat doar şefii. Nu uită însă procurorul Teodor Niţă, care în rechizitoriul de trimitere în judecată a echipajului pescadorului turcesc explică, în amănunt, pericolul uriaş la care poate fi expus litoralul românesc precum şi modul în care este afectată economia autohtonă.
FOTO:Braconierii turci sunt o prezență obișnuită în apele noastre teritoriale
Calitatea apei mării, afectată
Procurorul Teodor Niţă descoperă, în urma ridicării de către inspectorii ANPA şi poliţiştii de frontieră a plaselor ascunse de inculpaţi pe fundul mării, „indicii de comitere şi a unor infracţiuni cu conotaţie de mediu, sens în care a fost solicitat un raport al specialiştilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”.
În setci a fost găsită o cantitate mare de calcan, din care 6.145 kilograme în stare avansată de putrefacție, „fapt ce afectează şi calitatea apei, determinând schimbarea pH-ului, creșterea cantității de hidrogen sulfurat și a altor produși de descompunere, reducerea oxigenului solvit, ceea ce are efecte negative asupra biodiversității”. Magistratul subliniază în rechizitoriu: „Situaţia menţionată crează și riscul deplasării acestei ape depreciate, angrenată de curenții marini, către litoralul românesc, aducând astfel un prejudiciu suplimentar şi calității apelor din zona plajelor”.
Exemplare protejate de lege, ucise de braconieri
Concret, pe lângă cele şase tone de calcan putrezit, printre speciile capturate în setcile lansate ilegal s-au găsit în diferite stadii de descompunere:
FOTO:Calcanul este preferatul braconierilor turci
- 21 exemplare de vulpe de mare (Raja clavata), specie trecută în Lista Roșie R.B.D.D., întrucât este o specie periclitată, insuficient cunoscută,
- 7 exemplare rechin (Squalus acanthias) sau câine de mare,
- 12 exemplare delfini morți, prin lege fiind interzisă pescuirea sau uciderea sub orice motiv a acestor mamifere marine.
Au furat din cota noastră de calcan
În inconştienţa lor, braconierii turci au adus mari prejudicii şi economiei româneşti. „Ținându-se cont de cota de pescuit alocată României, pentru specia calcan (Psetta maxima), cotă stabilită la cantitatea de 43.200 kg/anual, conform Regulamentului (U.E.) 2016/73 și a faptului că în perioada 01.04.2016-30.06.2016 nu este autorizată nici o activitate de pescuit, inclusiv transbordarea, luarea la bord, debarcarea și prima vânzare, se constată că prin recuperarea setcilor lansate ilegal de către inculpați, în care a fost capturată cantitatea de 6.145 kg., s-a scăzut cota alocată statului român 14,22%, cotă care de altfel nici nu ar fi fost înregistrată în nici o evidență a statelor comunitare. Adică, reprezintă un rapt la adresa patrimoniulu naţional”, opinează procurorul Teodor Niţă.