International
MASACRU pe ȘOSEA. MORȚI și RĂNIȚI după ce o CISTERNĂ a lovit un AUTOBUZ
- Gabriel Valentin
- 18 septembrie 2018, 10:03
Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion cisternă în centrul Iranului.
Teribilul accident a avut loc în jurul orei locale 23:15 pe autostrada care face legătura între oraşele Kashan şi Natanz, la peste 200 de km sud de Teheran, potrivit sursei citate.
Camionul cisternă a lovit autobuzul, la bordul căruia se aflau 47 de persoane, înainte de a lua foc, a declarat generalul Mohammad-Hossein Hamidi, şeful poliţiei naţionale a drumurilor.
Accidentul s-a soldat de asemenea cu răniţi, a adăugat el, fără a preciza numărul acestora, menţionând că au fost transportaţi la spitale din apropiere, transmite Agerpres.
Recomandările noastre