Pe o filă de Ceaslov un ieromonah nemțean lăsa posterității o adnotare impresionantă. L-a spovedit și împărtășit pe Eminescu.

Era sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 1887, pe când poetul se afla la ospiciul de la Neamț.

Duhovnicul a mai scris în acea consemnare: „… după spovedanie, mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult ca în fiecare seară la Agafton cântarea Lumină lină”.

Profesorul Nicolae Georgescu, în lucrarea Cartea trecerii, boala şi moartea lui Eminescu, afirmă că în halatul poetului mort s-au găsit două strofe, probabil ultimele sale.

Unul din catrenele găsite suna așa: Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste’ntunericul vieţii/ Ai revărsat, părinte!

La un simpozion dedicat lui Eminescu, părintele Galeriu, interpretând teologic aceste ultime versuri, a conchis: „teologii români ai vremii nu s-au ridicat până la gândul exprimat, aici şi în alte texte, de poet. E chiar semnificaţia ultimă a sacrificiului eminescian primit nu pentru sine, ci pentru neamul său”.

Eminescu a fost așezat în mormânt sâmbătă.

Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului, un desen realizat de Constantin Jiquidi (foto), se observă că unii aveau în mâini umbrele. Să fi plouat aşa de tare încât s-a amânat slujba?

Citește și 16 iunie-adevărata dată a morții lui Eminescu

Augustin Z. N. Pop, în cartea Pe urmele lui Mihai Eminescu, spune că acea zi a fost ploioasă şi mohorâtă.

În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum al acestei vieți până la bolțile veșniciei, se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric