Martor în mașina prezidențială. Dezvăluiri despre Ion Iliescu și celebra expresie „Măi, animalule”
- Feri Predescu
- 5 aprilie 2019, 00:00
Expresia „Măi, animalule!”, pe care fostul președinte Ion Iliescu i-a adresat-o ziaristului constănțean Paul Pârvu în urmă cu 27 de ani, a intrat în legendă ca fiind primul caz de agresiune post decembristă la adresa presei libere din România. „Evenimentul zilei” a obținut, în exclusivitate, mărturia lui Dragoș Chilea, fostul prefect de la acea vreme, care se afl a, în momentul incidentului, chiar în mașina prezidențială.
Atât fostul președinte, Ion Iliescu, cât și ziaristul Paul Pârvu au povestit, de-a lungul timpului, cu lux de amănunte, incidentul care a apărut și în presa străină, însă niciodată, până acum, nu a fost prezentat de prefectul de la acea vreme, Dragoș Chilea. Fostul oficial l-a acompaniat pe ex-președintele României în acea zi, de 15 august 1992, la toate evenimentele organizate, la Constanța, de Ziua Marinei.
Incident în fața prefecturii, de Ziua Marinei
Fostul prefect al județului Constanța, Dragoș Chilea, a descris, în exclusivitate pentru EVZ, șirul evenimentelor din ziua de 15 august 1992, atunci când președintele Ion Iliescu venise la Constanța pentru a participa la festivitățile de Ziua Marinei. Pentru a exclude orice legătură cu politicul, el fiind un avocat proaspăt numit prefect, Dragoș Chilea nu pomenește nimic de faptul că în aceeași zi, la Constanța, era prezent și Emil Constantinescu, fiind perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 1992. Incidentul cu „Măi, animalule” a avut loc spre seară, în fața Prefecturii Constanța, după o zi în care președintele Ion Iliescu urmărise, pe faleza Cazinoului, spectacolul pregătit de Marina Militară, participând apoi la o recepție în Cazinoul funcțional la acea vreme. Au fost prezenți viceamiralul Angelescu, șeful Flotei, Cico Dumitrescu, premierul Petre Roman și Victor Atanasie Stănculescu, ministrul de atunci al Apărării. Apoi, suita prezidențială a ajuns la prefectura Constanța unde Ion Iliescu a făcut cunoștință cu „o structura reformată, nouă, cu media de vârstă de 33 de ani”.
Șeful SPP, „păcălit” de Ion Iliescu
Mulțumirea lui Ion Iliescu era, însă, umbrită de zecile de urlete ale protestatarilor adunați, pe o căldură infernală, în fața prefecturii. La plecarea din instituție a urmat circul. „E prima dată când povestesc cuiva. Mă aflam în mașina prezidențială pe locul din stânga, spate, și președintele Iliescu stătea pe locul din dreapta, spate. Întorcându-se spre mine, privirea i-a trecut pe lângă mine și l-a văzut pe Paul Pârvu, huiduind. Cu o agilitate extraordinară, care a surprins chiar și gărzile de corp, SPP-ul, în mașina noastră fiind generalul Dumitru Iliescu, președintele Iliescu a deschis fulgerător ușa și practic a sărit din mașina care era deja în mers. Șoferul SPP-ist din spate a pus frână, să nu-i rupă picioarele. Ion Iliescu sărise, ocolise deja mașina și s-a dus glonț la acel tânăr. Până să ajungă, că l-a prins de gât, că nu l-a prins, au venit și cele 4-5 gărzi de corp, au făcut cerc în jurul lor și acolo a avut loc discuția”, își amintește Dragoș Chilea.
FOTO: Dragos Chilea, fost prefect Constanța
Reacție violentă după „un atac la persoană”
Pe Ion Iliescu nu l-ar fi deranjat protestatarii care strigau: „Iliescu, criminal”, „Iliescu, comunist”, „Du-te, lasă-ne!” sau „Iliescu pentru noi este Ceaușe s c u 2”. Pre ședin telui i se păreau „normale”, fiind campanie, însă, potrivit fostului prefect Dragoș Chilea, „au fost niște injurii probabil, un atac direct la persoană, ce o fi auzit președintele Iliescu, c-a sărit și s-a dus la el, nu-mi dau seama”. Martorii i-ar fi spus că președintele Iliescu i-ar fi strigat lui Paul Pârvu „Băi, animalule!” și l-ar fi tras de guler. Probabil că s-a enervat când, „cred că așa, de pe buze, cum mai vedem și pe la fotbaliști, a auzit probabil o expresie, în urma căreia nu a mai putut să și înfrâneze pornirile și a sărit din mașină”.
Nu i-a părut rău că i-a sărit țandăra
După incident, Ion Iliescu nu ar fi părut afectat de scandalul creat în mijlocul mulțimii de protestatari. Sau să-i fi părut rău că și-a ieșit din pepeni. „Nu știu dacă i-a părut rău însă el, cu experiența lui de politician versat, sigur că a știut să pareze chiar și față de mine acest lucru. A deschis geamul, a început să facă cu mâna unor trecători care vedeau mașinile din coloana oficială. Și, în mers, așa, mi-a spus, în timp ce făcea cu mâna: Îmi spune mie că așa e în democrație. În ce democrație se înjură și se adresează astfel de cuvinte jignitoare și expresii de genul acesta?”.
„Ion Iliescu era pilit, băuse câteva pahare de șampanie”
Paul Pârvu este și acum ziarist. Nu uită episodul din 1992. Privind în urmă, nu-i poartă ranchiună fostului președinte. Deși a avut de tras luni de zile, fiind urmărit pentru a nu păți ceva care ar fi putut sugera o eventuală răzbunare a președintelui. În ziua aceea îl tot urmărise, cu reportofonul, pe Ion Iliescu, anterior însoțindu-l pe candidatul Emil Constantinescu. Admite că l-a huiduit, dar spune, amuzat, că „lui Ion Iliescu i-a sărit țandăra pentru că era pilit”. Președintele așteptase vreo două ore în prefectură, doar-doar o pleca mulțimea de protestatari care huiduia în față, timp în care, ignorând căldura toridă, ar fi băut câteva pahare cu șampanie. Iar reacția agresivă de la ieșire, atunci când s-a trezit cu președintele străngându-l de gât, ar avea la bază un „Jos Iliescu!” urlat din toți rărunchii de un individ aflat lângă Paul Pârvu. Ziaristul s-a trezit astfel cu președintele în față întrebându-l nervos: „De ce urli, măi animalule?”. Răspunsul ziaristului l-a blocat pe Iliescu: „Pentru morții din decembrie 1989, de-aia !”. Atunci, fostul șef al statului a observat, șocat, legitimația de presă din buzunarul cămășii. „Ce treaba ai tu cu morții din decembrie?”, ar fi bâiguit președintele, obținând imediat răspunsul lui Paul: „Sunt morții noștri!”. Restul, e istorie.