Marş de SUSŢINERE a candidatului PSD la Iaşi. Desene UMANE cu "Victor Ponta preşedinte"

Marş de SUSŢINERE a candidatului PSD la Iaşi. Desene UMANE cu "Victor Ponta preşedinte"

Câteva sute de persoane au luat parte, marţi după amiaza, la un marş de susţinere a candidatului PSD, Victor Ponta, la funcţia de preşedinte al României.

După ce s-au mobilizat prin intermediul site-urilor de socializare, tinerii au traversat oraşul în marş, de la Rond Agronomie până în Piaţa Unirii, unul din simbolurile Iaşiului şi, ulterior, în Podu Roş. În Piaţa Unirii, simpatizanţii şi tinerii din PSD au format câteva "desene umane" în interiorul cărora au scris "Victor Ponta preşedinte".

În timpul marşului, tinerii social-democraţi au făcut apel la unitate şi au purtat pancarte cu mesajul de genul "Marea Unire: Moldova + Muntenia + Ardeal + Dobrogea + Banat = România".

Printre cei care au participat la această manifestare ]n Piaţa Unirii s-au alăturat, printre alţii, şi viceprimarii Mihai Chirica şi Gabriel Surdu.

Ne puteți urmări și pe Google News

O manifestare similară a fost organizată şi în campusul universitar Tudor Vladimirescu.