Mark Carney, noul prim-ministru al Canadei. Care sunt prioritățile liberalului

Mark Carney, noul prim-ministru al Canadei. Care sunt prioritățile liberaluluiMark Carney. Sursa foto: Captură de ecran Youtube

Mark Carney, cunoscut ca un expert în sectorul bancar și cu o vastă experiență în conducerea instituțiilor financiare guvernamentale în perioade de criză, a câștigat duminică competiția pentru a-l succeda pe Justin Trudeau la conducerea Partidului Liberal.

Mark Carney preia conducerea Canadei în contextul tensiunilor cu SUA

„America nu este Canada. Iar Canada nu va fi niciodată, niciodată, parte a Americii (n.r. - a Statelor Unite), în niciun fel, sub nicio formă. Nu am cerut această luptă, dar canadienii sunt întotdeauna pregătiţi atunci când altcineva aruncă mănuşile”, a declarat acesta, în cadrul discursului său.

Membrii Partidului Liberal, aflat la guvernare în Canada, l-au ales pe Mark Carney în primul tur de scrutin, duminică, într-un centru de convenții din Ottawa, situat aproape de Parliament Hill. Carney va prelua oficial funcția de al 24-lea prim-ministru al Canadei în cadrul unei ceremonii de depunere a jurământului, ce va avea loc în următoarele zile.

Politica din Canada a fost influențată de revenirea lui Donald Trump la putere în Statele Unite, iar pentru prima dată în ultimii ani, Partidul Liberal aflat la guvernare înregistrează o ascensiune. Una dintre primele sale decizii va fi să analizeze necesitatea unor alegeri anticipate, având în vedere tensiunile comerciale. Carney a descris măsurile tarifare impuse de Trump ca fiind o „provocare economică și suverană”.

Acesta promite să protejeze Canada de influența lui Trump

Carney a candidat pentru funcția de conducere, bazându-se pe reputația sa de manager al crizelor, considerându-se pregătit să-l înfrunte pe Trump. El a concurat cu fostul viceprim-ministru Chrystia Freeland, care a avertizat că modul în care Canada va interacționa cu președintele va influența țara pe termen lung.

În campanie, Carney s-a poziționat ca un negociator ferm, capabil să împiedice planurile președintelui american de extindere a influenței asupra Canadei și Groenlandei. De asemenea, a promis să apere identitatea culturală și resursele țării.

Carney, confruntări anterioare cu Trump

Carney a avut confruntări anterioare cu Trump. În 2018, ca guvernator al Băncii Angliei, a criticat politicile tarifare ale acestuia, avertizând asupra impactului global. În 2020, la Davos, și-a exprimat sprijinul pentru pozițiile Gretei Thunberg privind schimbările climatice, contrazicând viziunea lui Trump.

Trump este acum principalul motiv de îngrijorare pentru canadieni, urmat de locurile de muncă, inflație și economie. Aproape 90% dintre canadieni trăiesc la mai puțin de 150 de mile de granița cu SUA, iar sondajele indică o creștere a nemulțumirii față de președintele american, care continuă să discute despre posibila anexare a Canadei.

Donald Trump

Donald Trump. Sursa foto: x.com

Carney propune măsuri dure față de SUA

Carney, fost guvernator al băncilor centrale din Canada și Regatul Unit, susține tarife de retaliere dolar pentru dolar. El a declarat că, în calitate de prim-ministru, va avertiza Statele Unite despre dependența lor de energia canadiană și va considera toate opțiunile pentru a reduce aprovizionarea, similar cu Trudeau.

După peste un deceniu la conducerea liberalilor, Trudeau a anunțat în ianuarie că va renunța la funcție odată cu alegerea unui succesor. Deși își dorea un al patrulea mandat, a fost nevoit să plece din cauza presiunii interne generate de scăderea popularității în sondaje.

Ne puteți urmări și pe Google News