Mario Fresh, despre relația sa cu fiica Andreei Esca, Alexia Eram. „Mă iubește mai mult decât ar trebui să mă iubească”
- Iulia Moraru
- 1 noiembrie 2022, 07:34
Mario Fresh este împreună cu Alexia Eram de șase ani. Cei doi au trecut împreună prin multe și cu toate acestea se iubesc extrem de mult. El a mărturisit că iubita lui este mereu lângă el, orice ar fi.
Mario Fresh a vorbit deschis într-un podcast despre relația lui cu fiica Andreei Esca.
Mario Fresh și Alexia Eram, împreună de șase ani
Cei doi formează un cuplu de foarte mulți ani. Potrivit cântărețului, a cunoscut-o pe Alexia la o lansare de videoclip, deși anterior el a fost invitat să cânte la ziua ei.
„Șase ani de când suntem împreună. Am cântat în 2015 la ziua ei, nu ne cunoșteam, eram cu Velea, îl dublam. Ea era fana mea, mă plăcea foarte mult și nu știam care-i Alexia. Eu spuneam la microfon: <<La mulți ani, Alexia!>>. Dar nu știam cine e Alexia, mă uitam în stânga, în dreapta, erau zeci de fete în fața mea”, a mărturisit Mario Fresh.
Mai târziu cu un an, au avut ocazia să se cunoască la o lansare de videoclip. Cântăreața Antonia a fost cea care le-a făcut cunoștință. Artistul a dezvăluit că în acele momente „tânjea” după o relație, iar atunci când a venit, a fost extrem de frumos.
Alexia Eram îl iubește la nebunie
Cântărețul a mai dezvăluit și care este cea mai mare calitate a iubitei sale. El a explicat că nu a mai văzut femeie care să iubească atât de mult pe cineva.
„Eu nu am văzut o femeie care să poată să iubească atât o persoană. Mă iubește mai mult decât ar trebui să mă iubească, nu pot să-mi dau seama cum. Este acolo pentru mine de 30 de ori peste limita legală.”, a mai spus acesta, potrivit wowbiz.ro.
De-a lungul timpului mai multe zvonuri potrivit cărora cei doi s-au despărțit au apărut în spațiul public, însă cei doi le-au negat de fiecare dată. Cântărețul nu a putut participa la absolvirea Alexiei din cauza programului încărcat, iar imediat au apărut informații false despre o posibilă ruptură.
„Toate sunt speculații. Cred că s-a scris și că am fost cu un bărbat. Dacă vreți să aflați adevărul, intrați pe Instagram, pe paginile de socializare, să vedeți ce am făcut în ultimele 24 de ore, ultimele postări. Și vedeți ce se întâmplă cu noi”, a transmis Mario Fresh.