La 8 decembrie s-au împlinit 23 de ani de la moartea prematură a lui Marin Sorescu (1936-1996), poetul nepereche al Olteniei, rămas în memoria românilor grație ciclului de poeme intitulat după numele unui cimitir „La Lilieci”

Rememorăm, în cinstea acestui îmbânzitor al ironiei și al verbului iute, Marin Sorescu pe numele lui, un moment intens dezbătut în culisele scenei culturale românești atât de fracturate, atât de sparte în biserici și bisericuțe, un moment care l-ar fi putut înălța atât de sus pe românul Sorescu, dar care, până la urmă, ne-a coborât atât de mult în ochii tuturor: „Afacerea Nobel”.

În 1992, Marin Sorescu ajunsese în faza finală a selecției pentru Premiul Nobel. Eugen Simion, prieten intim al poetului din Bulzești, își amintește cu amărăciune episodul, pe care-l și evocă într-un interviu acordat jurnalistului Ion Jianu: „Fusese reținut de juriu pentru «lista mică», exact cum se întâmplase cu câțiva ani mai înainte cu Nichita Stănescu. Până la urmă, râvnitul premiu i-a ocolit și pe unul, și pe altul. N-a fost să fie. Ca să se împlinească blestemul care spune că noi, românii, suntem norocoşi doar atunci când este vorba de eşecuri. Aici nu ratăm niciodată. «Nenorocul românesc», cum îi zice Cioran, socotind că acesta este cuvântul care ne definește mai bine destinul și specificul…”.

„Lucrat” de trei colegi

Doar că n-ar fi fost vorba doar de ghinion: „Ca să grăbească lucrarea nenorocului, în cazul lui Marin Sorescu au intervenit, se pare, trei confrați de la București, poeți cunoscuți. Indignați peste măsură și speriați ca nu cumva confratele lor să fie încoronat la Stockholm, aceștia ar fi trimis unde trebuie un memoriu plin de acuzații abominabile la adresa lui Sorescu (…) Marin mi-a vorbit la vremea respectivă, trebuie să mărturisesc, despre această cabală, dându-mi și numele instigatorilor. Păstrez și eu discreția. Am motivele mele”. Dacă Eugen Simion a evitat să le spună pe nume detractorilor lui Marin Sorescu, profesorul Dan Zamfirescu le-a rostit apăsat: „Eu am mai scris despre doi dintre cei trei... Ei sunt implicaţi direct în refuzul Premiului Nobel pentru Sorescu. Unul e Dinescu, alta e doamna Blandiana şi al treilea, Dumnezeu să-l ierte, Augustin Doinaş”.

Un suedez vine la Neptun

Mai mult, într-un dialog consemnat de lingvistul Ion Coja pe blogul personal, la începutul acestui an, Dan Zamfirescu făcea declarații șocante legate de chestiunea Premiului Nobel: „Recent, a venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la «Zilele și nopțile de literatură» de la Neptun. Domnia sa a fost președintele Comitetului Nobel pentru Literatură de la Stockholm și a făcut o mărturisire aiuritoare pentru «elitiștii» noștri: România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatură fiindcă nimeni nu a făcut nicio propunere”.

Ofițerul Benone și filosoful Pleșu

„Delirul” a continuat: „Sigur că «elitiștii» au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Până acum însă, nu am văzut nicăieri o notă măcar, unde ofițerul Benone să scrie lapidar: «Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu și filozoful Andrei Pleșu au propus ca opera lui Nichita Stănescu să candideze pentru Premiul Nobel. Propun să fie trimiși la Aiud». Dacă un asemenea gest nu a făcut nimeni, eu nu mai văd rostul vânătorii de vrăjitoare din cultura epocii comuniste”.

Marin Sorescu a debutat în 1964, la 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. A mai publicat încă 23 de volume, devenind o figură remarcabilă a poeziei românești contemporane. În 1966 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”, reușind să repete această performanță de încă cinci ori. Printre volumele cele mai cunoscute se numără „Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de patru volume intitulat „La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988).

Unii contemporani cred și azi că Sorescu a străbătut fericit și liniștit dictatura comunistă, a călătorit mult, a fost tradus peste tot, a avut succes, a fost, pe scurt, un profitor al regimului totalitar. Fals!”, Eugen Simion, critic literar

Rareori găsești, în eseistica noastră din anii 1970-1990, atâta vioiciune speculativă și inteligență liberă, paradoxală, chiar când autorul bate câmpii cu grație”, Paul Cernat, critic literar

23 de ani au trecut de la moartea poetului și dramaturgului Marin Sorescu (1936-1996)