Marian Vanghelie, audiat la DNA în ”Dosarul șpăgii de 90 de milioane de euro”
- Ionel Stoica
- 25 martie 2015, 14:38
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost arestat preventiv pe 14 martie, împreună cu vărul său, Mircea-Sorin Niculae.
Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, în timp ce Mircea Niculae este acuzat de complicitate la luare de mită şi de spălare de bani, iar Adrian Murgoci, Laura şi Sorin Ciocan sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă. Edilul ar fi acordat, ilegal, mai multe contracte din bani publici și ar fi perceput un comision de 20% , adică aproximativ 90 de milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.
"În perioada 2007 - prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de către omul de afaceri, pe de altă parte", susţine DNA.
Lucrările finanţate din bani publici ar fi fost acordate nelegal, iar, potrivit unor surse judiciare, Marian Vanghelie ar fi perceput un comision de 20% din suma acordată pentru lucrări, adică aproximativ 90 de milioane de euro.