Maria Zaharova îl compară pe Călin Georgescu cu Armata Roșie
- Antonia Hendrik
- 21 martie 2025, 16:01

Maria Zaharova a criticat Uniunea Europeană și Ucraina, subliniind că astăzi se împlinesc 11 ani de la semnarea tratatului de asociere între Ucraina și UE. Textul se referă la tratatul pe care fostul președinte pro-rus Viktor Ianukovici a ales să nu-l semneze, fapt ce a condus la Revoluția Demnității, mișcarea Euromaidan și la destituirea sa de la conducere.
Maria Zaharova, despre degradarea morală a Vestului
Maria Zaharova invocă aniversarea a 11 ani de la momentul în care Ucraina a făcut un pas decisiv spre distanțarea de Rusia și apropierea de Occident pentru a critica Uniunea Europeană și valorile europene. Printre exemplele pe care Rusia le consideră ca fiind o degradare morală a Vestului se numără modul în care sunt percepuți Călin Georgescu și Armata Roșie.
„Astăzi Uniunea Europeană poate fi numită orice, în afară de Grădina Edenului. Potrivit unui număr de politicieni europeni, aceasta se transformă din ce în ce mai mult într-o zonă de nelegiuire, lipsă de drepturi și lipsă de libertate.
Prin urmare, orice maximă pe tema apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană bazată pe cvasi-valori neoliberale comune care resping orice punct de vedere cu adevărat independent, precum și încercările de a rezuma interacțiunea lor pe această bază sunt extrem de cinice prin definiție, dar reflectă foarte exact adevărata atitudine a UE și a regimului de la Kiev față de însăși instituția drepturilor omului”, a declarat Maria Zaharova.

Maria Zaharova, despre Călin Georgescu. Sursa foto: Facebook
Zaharova: Este blasfemie să numești rușii din Ucraina o minoritate
Maria Zaharova a amintit despre modul în care Ucraina ar reprima minoritatea rusă prin interzicerea utilizării limbii ruse. Conform afirmațiilor sale, este o blasfemie să consideri rușii din Ucraina o minoritate, sugerând că aceștia sunt acasă în Ucraina și, prin urmare, nu pot fi considerați o minoritate.
Zaharova a menționat, de asemenea, despre scandalurile de corupție în care au fost implicați politicieni europeni, care au primit fonduri de la diferite state pentru a face lobby, precum și contractele pentru vaccinurile anti-COVID achiziționate la prețuri exorbitante.
„Asta a făcut Ursula von der Leyen. Toate acestea au devenit de mult cartea de vizită a Uniunii Europene. Și toate acestea în contextul unei tendințe clar exprimate de suprimare a oricărei forme de disidență în UE sub formă de cenzură generalizată, interzicerea presei, controlul asupra jurnaliştilor și domeniul informaţional, anularea rezultatelor alegerilor, selectarea directă a celor care pot ajunge în turul următor nu prin proceduri democratice, electorale, ci pur și simplu prin ordine politică, iar arestarea „câștigătorului greșit” este larg folosită, cum a fost în România” a mai acuzat Maria Zaharova, potrivit ziare.com.