Ideologul lui Putin salută candidatura lui Simion: Rusia nu ar trebui să-i susțină pe uzurpatori

Ideologul lui Putin salută candidatura lui Simion: Rusia nu ar trebui să-i susțină pe uzurpatoriAlexandr Dughin Rusia. Sursa foto: Facebook

George Simion a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale. Decizia a luat-o după ce s-a întâlnit cu Călin Georgescu. La aflarea veștii, ideologul lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, și-a arătat sustinerea pentru liderul AUR.

George Simion, acceptat de Rusia în locul lui Georgescu

Ideologul lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, lasează de la Moscova o teorie controversată: un posibil război civil în România. Cauza invocată este invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu.

În același interviu, la postul de radio controlat de Kremlin, Alexandr Dughin nu ascunde faptul că îl susține pe George Simion, care a intrat deja în cursa pentru Cotroceni.

„Poate că George Simion, un susținător al lui Georgescu, care are doar un partid de politică conservatoare, poate că va accentua, va acumula acest sprijin al populației în jurul lui”, a declarat Dughin.

Alexandr Dughin: Acolo încep tulburări populare serioase

Interviul a fost publicat înainte ca George Simion să își declare candidatura la alegerile prezidențiale, precum și după protestele violente din Centrul Vechi. Alexandr Dughin a spus că nu exclude un război civil în România.

George Simion

George Simion. Sursa foto: facebook / DW

„Acolo încep tulburări populare serioase. Și nu putem exclude că totul va duce de fapt la un nou război civil. Așadar, cum se vor desfășura evenimentele, nu știu. Dar poziția noastră, mi se pare mie, ar trebui să fie evidentă. Este evident că Rusia cu siguranță nu ar trebui să-i sprijine pe uzurpatorii puterii din Bucureștiul modern”.

Alexandr Dughin nu ascunde faptul că trebuie sprijinit George Simion

Ideologului lui Vladimir Putin spune pe cine susţine Moscova. De asemenea, compară situația din România cu cea din Ucraina.

„Ei (se referă la clasa politică de la București) și-au pierdut orice legitimitate, la fel ca Zelenski. E adevărat că noi nu avem instrumente de influență, dar dacă am avea, bineînțeles că ar trebui să-i sprijinim pe suveraniști. Cred că e clar oricum, da, Moscova în acest sens nu se schimbă”, a declarat Dughin.

De asemenea, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat că evenimentele care se desfășoară în țara noastră „sunt o caricatură a democraţiei, acest lucru fiind recunoscut chiar şi de publicul american”, iar cu o zi în urmă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că alegerile fără Călin Georgescu nu au legimititate, potrivit antena3.ro.