Mareșalul Bernard Law Montgomery - cum a ajuns „Monty” să fie cel mai popular ofițer britanic al tuturor timpurilor? Marilor sale calități de strateg, Marea Britanie i-a datorat succesele din Africa și Normandia cel puțin

Mareșalul Bernard Law Montgomery - cum a ajuns „Monty” să fie cel mai popular ofițer britanic al tuturor timpurilor? Marilor sale calități de strateg, Marea Britanie i-a datorat succesele din Africa și Normandia cel puțin

Mareșalul Bernard Law Montgomery s-a născut la 17 noiembrie 1887, în Greater London, în Anglia, parte a Marii Britanii. Era fiul unui important cleric anglican iar familia l-ar fi destinat acestei cariere, numai că, de mic s-a simțit atras de cariera militară.

Mareșalului Bernard Law Montgomery aproape că i s-a săpat mormântul în 1914, pe continent

Bernard Law Montgomery s-a înscris la vârsta potrivită la celebrul Colegiu Militar Regal, Academia Sandhurst, unde a intrat din prima, spre deosebire de Churchill, care a intrat din a 6 -a încercare. Cei doi vor fi mari rivali, dar se vor respecta reciproc. Absolvent de elită, tânărul ofițer Montgomery ajunge repartizat la  Royal Warwickshire Regiment.

Vine Primul Război Mondial iar tânărul Montgomery luptă în Belgia la Ypres, unde în 1914 e grav rănit. Atât de grav, că preoții militari cer să i se sape mormântul iar medicii militari ridică din umeri. Miraculos însă, Montgomery se reface. Nu va mai lupta în Linia 1 ci va fi ofițer de stat major.

Observă și face rapoarte exacte și dure, așa va fi toată viața, un militar arogant și scorțos, capabil să critice pe oricine, în timpul bătăliilor de pe Somme din 1916, respectiv de la Passchendaele din 1917. Aici aproape că era să fie arestat de generalul Sir Douglas Haig căruia îi dăduse cu rapoartele în cap, reproșându-i numărul prea mare de victime. La WhiteHall și la Camera Lorzilor, el însă are dreptate.

Mareșalul Bernard Law Montgomery îi scapă pe englezi la Dunkerque în 1940

Nu îi era dat scorțosului și antipaticului ofițer să moară în patul lui acasă sau să stea la taifas, la interminabile partide de cricket, bridge ori să bea ceaiul de la ora 5 acasă ori pe la prieteni.

Patria avea nevoie de el, deși avea 52 de ani când britanicii intrau în Al Doilea Război Mondial. Ca de obicei, când a primit comanda Diviziei a 3-a a Corpului Expediționar Britanic în Franța, Generalul Montgonery a tunat și a fulgerat la adresa politicienilor care trimiteau soldatul britanic la moarte sigură în Franța.

Mai ales Churchill, pe care din prost și bețiv nu-l scotea (nu era departe de adevăr în privința beției, dar Chuchill incapabil militar era, dar prost cu siguranță nu și asta se va vedea). Așa se face că Montgomery și-a antrenat Divizia să fie gata de retragere tactică la Dunkerque (Dunkirk) în 1940, presimțind că se va termina rău atacul francez. Evident, deși avea 53 de ani, „Monty” cum ajunsese să i se spună, avusese dreptate.

„Monty” dă de pământ cu „Vulpea Deșertului”, triumfă în Sicilia apoi „ia caimacul” din „Grădina de Zarzavaturi”

Se zice că ghinionul unui mare comandant este să dea nas în nas cu un rival pe măsură, iar norocul unui idiot este să fie rivalul lui mai idiot decât el. Trimis în Egipt, Montgomery reușește în iulie-noiembrie 1942, în timpul celor două bătălii de la El Alamein să îi scoată strategia din cap celebrei „Vulpi a deșertului” feldmareșalul Erwin Rommel care apoi se ocupă de Zidul Atlanticului.

Un alt feldmareșal german,Friedrich Paulus cade într-o cursă de șoareci la Stalingrad și se predă în fața mareșalului sovietic Gheorghi Jukov căruia i se servește informația că nu vor ataca japonezii în Manciuria iar el aduce trupe de acolo la Stalingrad (Japonia ataca dacă ar fi căzut Stalingrad, informație primită de la spionul Richar Sorge de la Tokyo). Și Paulus și Jukov nu erau somități în materie, numai că din doi proști, unul a fost mai deștept.

Lui Monty i se cuvin laude și pentru succesul debarcării aliate din Sicilia, care a dus la detronarea regimului fascist al lui Mussolini în vara anului 1943, deși rolul de vioara I i-a revenit generalului american George Patton.

Se îmbrăca foarte elegant

Între timp, adorat de soldați, „Monty” care se îmbracă elegant, ca un lord chiar și în uniformele militare de campanie, poartă eșarfe, zâmbește reporterilor de război. vine în Belgia și Olanda.

Comandă Corpul 21 Armată Britanic pe un front care se întindea de la Anvers, în Estul Belgiei, Operațiunea „Grădina de Zarzavat” (Market Garden) din septembrie 1944. Generalul Eisenhower din Armata Statelor Unite ale Americii  dorea să se meargă spre Est, dar Monty era, ca de obicei de altă părere. Adică să se treacă la forțarea Rinului, iar culmea, un alt „nebun” gen Montym George Patton, general american, îl suține pe Monty.

Eisenhower era fericit că americanii cuceriseră Caen după 33 de zile de atac. Germanii se retrăgeau ca urmare a eșecului din Normandia prin Franța. Țările de Jos spre mainland-ul german.

Cum îl vedea Churchill pe Mongomery

Așadar, s-a renunțat la deblocarea Anversului, la curățarea Estuarului Scheldt, mergându-se pe ideea lui Monty, Bradley și Patton: atacarea orașului Metz, străpungerea Liniei Siegfried și prinderea în capcană a Armatei a 15-a Germane între Lacul Yssel și localitatea olandeză Arnhem.

Deși Montgomery voia să facă un atac aeropurtat - Operațiunea Cometa, s-a pus de acord cu Bradley și Patton și așa au reușit ca Operațiunea Grădina de Zarzavaturi să fie un succes. Eisenhower, după dispute mari în 10 septembrie 1944, a fost de acord cu Monty, Bradley și Patton

Generalii americani George Patton și Omar Bradley îl scot din cursă pe feldmareșalul Gerd von Runstedt, care inițiase contraofensiva din Ardeni (Oul de Paște, ultima operațiune planificată de Canaris și Abwehr, înainte de demiterea lui în februarie 1944 și trecerea la Marină)

Monty a murit la 24 martie 1976, la Alton Hampshire, aureolat de glorie. A ajuns să fie cel mai cunoscut militar britanic al forțelor terestre, așa cum Francis Drake sau Horace Nelson străluciseră în Marină.

În Memoriile sale pentru care a luat Nobelul, Churchill are numai cuvinte de laudă pentru Monty, căruia îi recunoaște meritele.