Marea invazie a moliilor din Canberra: Când natura a cucerit centrul puterii australiene

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În primăvara anului 1988, Australia sărbătorea cu mare fast inaugurarea celei mai scumpe clădiri din istoria țării. Noul sediu al Parlamentului din Canberra, un proiect ambițios de o jumătate de miliard de dolari, fusese gândit să impresioneze o lume întreagă.

Ceea ce n-au prevăzut însă arhitecții de la firma Mitchell/Giurgola & Thorp a fost că tocmai elementele spectaculoase ale clădirii aveau să provoace o criză ecologică neobișnuită. Punctul central al ansamblului, un catarg uriaș de 81 de metri din oțel inoxidabil, scăldat noaptea în lumina unor reflectoare halogene montate pe gazonul de pe acoperiș, s-a transformat peste noapte într-un magnet uriaș pentru miliarde de insecte aflate în migrație.

Fenomenul din lunile octombrie și noiembrie 1988 a rămas în istoria locală drept una dintre cele mai bizare confruntări dintre lumea modernă și natura sălbatică. Moliile Bogong, ale căror rute străbăteau regiunea de milenii, au fost deviate în masă din drumul lor, dând peste cap activitatea din inima democrației australiene.

Călătoria milenară a moliilor Bogong

Ca să înțelegem scara evenimentului din 1988, trebuie privit mai aproape comportamentul acestei specii. Moliile Bogong (Agrotis infusa) nu sunt dăunători obișnuiți de cămară, ci insecte capabile de migrații impresionante. În fiecare primăvară australă (corespunzătoare lunilor noastre de toamnă), odată cu încălzirea vremii, miliarde de exemplare părăsesc câmpiile agricole din New South Wales, sudul statului Queensland și nord-vestul statului Victoria, parcurgând peste o mie de kilometri spre vârfurile golașe ale Alpilor Australieni.

Semnul de circulație pe care doar șoferii tineri îl știu. Ce semnifică, de fapt

Ce se întâmplă cu RO Wallet, portofelul digital al României. MAI a făcut sondaj

Scopul acestei călătorii este simpla supraviețuire. Insectele caută adăpostul peșterilor și al crepăturilor adânci din granit, la altitudini de peste 1.500 de metri, unde intră într-o stare de latență metabolică numită estivare, ferindu-se astfel de zăduful verii. Ca să se orienteze pe distanțe atât de mari pe timp de noapte, moliile folosesc un sistem combinat: se ghidează după câmpul magnetic al Pământului și după poziția Lunii sau a stelelor. Mecanismul a funcționat fără greșeală veacuri la rând, până când lumina artificială a marilor orașe a început să le perturbe reperele naturale.

Haos în saloanele elegante ale Parlamentului

Atunci când reflectoarele de mare putere ale noului Parlament au fost aprinse pentru prima dată în timpul sezonului de migrație, efectul a fost dezastruos. Orbit de fasciculele luminoase îndreptate spre catarg, un roi uriaș de sute de milioane de molii s-a abătut asupra capitalei. În scurt timp, fațada din marmură albă de Carrara a fost acoperită de un strat gros de insecte, iar creaturile au început să pătrundă prin fiecare fisură, ușă lăsată întredeschisă sau gură de aerisire.

Parlament Canberra / foto: wikipedia

Activitatea politică a fost dată peste cap în cel mai direct mod. Moliile au invadat birourile oficialilor, galeriile de presă și sălile de ședință ale Senatului și Camerei Reprezentanților. Sistemele de ventilație s-au blocat sub greutatea insectelor, declanșând repetat senzorii optici ai alarmelor de incendiu și răspândind în clădire un miros greu de descompunere. Deputații și jurnaliștii își găseau frecvent ceștile de cafea pline de molii, iar transmisiunile TV în direct erau întrerupte de insectele care zbura agitate în jurul reflectoarelor sau aterizau pe hainele politicienilor aflați la tribună.

Războiul improvizat împotriva invaziei moliilor

Prima reacție a autorităților din Canberra a fost una de ezitare și improvizație. Echipa de administrare a clădirii a adus personal suplimentar dotat cu aspiratoare industriale, lucrând în ture ca să adune mormanele de insecte din holuri și de pe terase. S-au testat chiar și substanțe chimice în unele conducte de aer, însă ideea utilizării insecticidelor pe scară largă a fost abandonată repede din cauza mirosului și a riscurilor pentru sănătatea personalului.

Rezolvarea a venit abia după ce au fost consultați de urgență entomologii de la Organizația pentru Cercetare Științifică și Industrială a Commonwealth-ului (CSIRO). Aceștia au explicat că lumina de pe acoperiș funcționa ca un far maritim care le anula insectelor instinctul de orientare stelară. Soluția reală a fost reducerea drastică a iluminatului exterior noaptea și oprirea reflectoarelor principale de pe catarg. Odată stinse luminile orbitoare, moliile rămase și-au reluat drumul spre munți. În anii următori, Parlamentul a adoptat un „Plan de gestionare a moliilor Bogong”, care includea reducerea iluminatului în fiecare primăvară, montarea de grilaje fine pe prizele de aer și etanșarea suplimentară a ușilor.

Un pilon ecologic și istoric aflat azi în pericol

Dincolo de disconfortul creat politicienilor, moliile Bogong au o semnificație veche în istoria ecologică și umană a continentului. Timp de cel puțin o mie de ani, sosirea lor în Alpii Australieni era un prilej de adunare tribală pentru populațiile aborigene locale (cum ar fi neamurile Ngarigo, Walgalu și Ngunnawal). În fiecare vară, vânătorii urcau pe platourile înalte ca să adune din peșteri moliile bogate în grăsimi și proteine, prăjindu-le ușor în cenușă fierbinte pentru a obține o hrană hrănitoare, cu un gust asemănător nucilor coapte.

Ecologic vorbind, moliile transportă sute de tone de substanțe nutritive din câmpii direct în ecosistemul alpin. Ele reprezintă hrana de bază pentru piosul pitic de munte (Burramys parvus), un mic marsupial aflat în pericol critic de dispariție, ale cărui femele depind de acest aport caloric ca să-și hrănească puii.

Astăzi, ceea ce în 1988 părea o resursă inepuizabilă trece printr-o criză severă. Secetele prelungite, folosirea pesticidelor în zonele agricole de reproducere și poluarea luminoasă au dus la o scădere de peste 95% a populațiilor de molii Bogong, determinând Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) să treacă specia pe Lista Roșie. Astfel, povestea invaziei din 1988 rămâne nu doar o anecdotă din istoria Canberrei, ci și o reamintire a modului în care echilibrele naturale se pot prăbuși într-un timp surprinzător de scurt.