SUA nu se pot baza pe Australia, în caz de război cu China comunistă. Anmunțul guvernului socialist de la Canberra

SUA nu se pot baza pe Australia, în caz de război cu China comunistă. Anmunțul guvernului socialist de la CanberraPat Conroy / sursa foto: Wikipedia

Australia nu va decide în avans dacă va trimite trupe într‑o eventuală confruntare armată între Statele Unite și China comunistă, dacă aceasta din urmă ar ataca în Taiwan, a afirmat, duminică, un reprezentant al guvernului socialist de la Canberra, ministrul pentru Industria Apărării, Pat Conroy.

Cum își maschează poziția dubioasă guvernul socialist din Australia

Politica guvernului de la Canberra rămâne neschimbată, a susținut oficialul: orice decizie privind implicarea militară va fi luată la momentul respectiv, de către administrația în funcție, nu în baza unor angajamente prealabile .

Ministerul Apărării a susținut că țara nu va adera la „teorii și scenarii ipotetice” privind viitoare conflicte.

„Nu discutăm ipoteze”, a spus Conroy în interviul oferit Reuters. Guvernul evită astfel orice „compromis”, „care ar putea afecta dreptul suveran de a decide asupra implicării în războaie”, a mai susținut oficialul, în ciuda faptului că țara sa are un parteneriat militar cu SUA încă din 1951.

Presiuni și strategie

Presiunile vin în contextul apelurilor lansate de Pentagon prin vocea secretarului adjunct pentru Politică de Apărare, Elbridge Colby, care ar fi solicitat aliaților – Australia și Japonia – clarificări privind rolul potențial în cazul unui conflict SUA–China pe tema Taiwanului.

Inițiativa se înscrie în agenda „America First” a fostului președinte Donald Trump de consolidare a deterentului alianței, prin creșterea cheltuielilor de apărare și clarificarea rolurilor globabile.

Guvernul de stânga radicală din Australia refuză însă o poziționare clară susținând că orice decizie privind detașarea de trupe sau utilizarea teritoriului autohton pentru o confruntare va fi luată exclusiv de guvernul de la Canberra, fără niciun acord anticipat Reuters.

Premierul socialist Anthony Albanese, aflat într‑o vizită în China comunistă, a reiterat susținerea pentru „menținerea status‑quo‑ului pe tema Taiwanului”, potrivit ABC.

Australia întărește legăturile și pregătirile regionale

În paralel, Australia continuă să aprofundeze cooperarea militară cu aliații. Exercițiul multinațional Talisman Sabre, ce reunește aproximativ 40.000 de militari din 19 state, a demarat recent în Portul Sydney și se va desfășura pe un perimetru extins: de la Insula Christmas, în Oceanul Indian, până în Marea Coralilor.

Scopul este consolidarea interoperabilității, demonstrarea capacităților de deplasare rapidă și consolidarea unui reținer strategic în regiunea Indo-Pacific .

Navă Australia

Navă Australia / sursa foto: dreamstime.com

Australia se pregătește, de asemenea, pentru intrarea în serviciu, din 2027, a submarinelor de clasă Virginia – o inițiativă comună AUKUS –, fără a găzdui baze militare permanente pe teritoriul național .

Aceste submarine vor crește capacitatea de sprijin a operațiunilor regionale, dar deciziile privind utilizarea lor în contextul unui conflict vor fi tot sub semnul independenței decizionale a Guvernului australian.