În acea perioadă, la început de secol XX, majoritatea oamenilor de ştiinţă considerau galaxiile pur şi simplu „nebuloase spiralate” din Galaxia noastră.

În cadrul reuniunii anuale a Academiei Naţionale de Ştiinţe („The National Academy of Sciences” – NAS) din Washington, la 26 aprilie 1920, în auditoriul Baird al Muzeului de Istorie Naturală din Smithsonian, la ora 8.15 p.m. astronomii Heber D. Curtis, de la „Lick Observatory”, şi Harlow Shapley de la „Mount Wilson Solar Observatory”, au susţinut fiecare o prelegere cu tema „Dimensiunea Universului”, eveniment care a devenit cunoscut în literatura de specialitate ca Marea Dezbatere. Fiecare dintre cei doi astronomi au vorbit aproximativ patruzeci şi cinci de minute.

Una sau mai multe galaxii?

Dezbaterea a avut loc sub auspiciile seriei „George Ellery Hale Lecture”. Cei doi astronomi au încercat să demonstreze cum arată universul şi unde este situat Pământul în acesta. Ei au ajuns în cele din urmă să dovedească cu totul altceva, potrivit www.nasonline.org, citat de Agerpres.

Shapley a susţinut că universul era alcătuit dintr-o singură galaxie, în timp ce Curtis a considerat că acesta conţine mai multe galaxii, care au fost identificate de astronomii vremii sale drept „nebuloase spiralate”.

Curtis a descoperit nenumărate trăsături distincte ale sistemului nostru, astfel clasificându-l ca fiind o galaxie distinctă. El a susţinut că „nebuloase spiralate” sunt galaxii externe, în timp ce Shapley nu era de acord, susţinând în schimb că erau clustere alcătuite în mare parte din gaze. Curtis considera că „nebuloase spiralate” sunt de fapt galaxii separate sau „universuri insulare” aşa cum, uneori, mai erau denumite, şi că universul este mult, mult mai mare decât credea toată lumea, potrivit sursei menţionate.

Unde se află soarele?

În acest sens, Curtis s-a dovedit a fi corect, deoarece datele ulterioare au confirmat cele susţinute, Calea Lactee fiind doar una dintre sutele de miliarde de galaxii din universul cunoscut!

De asemenea, Shapley a calculat şi a prezentat dimensiunea Căii Lactee ca fiind de 300.000 de ani-lumină, ceea ce este de trei ori mai mare decât dimensiunea reală aşa cum o ştim noi astăzi.

Una dintre consecinţele „Marii Dezbateri” este încercarea de a determina natura eliptică sau spiralată a Căii Lactee, care a devenit, apoi subiectul a aproximativ patruzeci de modele diferite.

Shapley a avut dreptate în a argumenta că galaxia noastră a fost mai mare decât s-a crezut anterior şi a arătat că Soarele nostru nu se afla în centrul galaxiei sale. El a susţinut corect că Soarele se află aproape de marginea galaxiei noastre, în timp ce Curtis considera că acesta era amplasat în centrul galactic.

Cele două lucrări rezultate au fost publicate în Buletinul din luna mai 1921 al Consiliului Naţional de Cercetare şi conţin cele mai bune prezentări ale argumentelor opuse în actuala controversă privind dimensiunile galaxiei noastre şi statutul „nebuloase spiralate”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric