Marcel Ciolacu, mesaj inspirat din fotbal pentru Ilie Bolojan: „Ajunge. Du-te, Ilie! Du-te!”
- Răzvan Scarlat
- 20 aprilie 2026, 09:17
Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan. Sursa foto: colaj EVZ
Marcel Ciolacu i-a transmis lui Ilie Bolojan un mesaj inspirat dintr-un comentariu celebru din fotbal. Mai exact, fostul lider al PSD l-a îndemnat pe premier să plece din funcție, în condițiile în care, în opinia sa, se face vinovat de scăderea nivelului de trai.
Marcel Ciolacu a folosit o expresie din fotbal pentru a transmite un mesaj politic direct lui Ilie Bolojan
Fostul premier și lider al PSD, Marcel Ciolacu, a publicat pe Facebook un mesaj adresat actualului șef al Guvernului, Ilie Bolojan, în care a utilizat o expresie cunoscută din fotbalul românesc.
Social-democratul a făcut trimitere la o fază celebră dintr-un meci de Liga Campionilor dintre Dinamo Kiev și Steaua, încheiat cu scorul de 4-1 în favoarea roș-albaștrilor. Replica „Du-te, Dică! Du-te!” a devenit cunoscută în rândul suporterilor, fiind asociată cu evoluția lui Nicolae Dică.
Pornind de la acel moment, Ciolacu a adaptat mesajul pentru situația politică actuală.
Criticile lui Marcel Ciolacu la adresa Guvernului Bolojan sunt legate de evoluția nivelului de trai
În aceeași postare, liderul social-democrat a lansat acuzații privind situația economică din România. Acesta a susținut că nivelul de trai a înregistrat o scădere semnificativă, invocând date ale Institutul Național de Statistică.
„Mâine este momentul să spunem AJUNGE! Ajunge ca românii să deconteze nota de plată a dezastrului economic produs de premierul Ilie Bolojan – cea mai abruptă scădere a nivelului de trai din ultimii 20 de ani, conform INS. De aceea, îi transmit lui Bolojan un îndemn celebru în lumea fotbalului românesc (să mă ierte Nicolae Dică). Du-te, Ilie! Du-te…”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu. Sursă foto: Facebook
Tensiunile politice se mențin, dar Ilie Bolojan nu ia în calcul să demisioneze
Postarea a fost publicată într-o perioadă tensionată din punct de vedere politic, marcată de schimburi de replici între principalele partide. Criticile vizează în special politicile economice promovate de actualul Executiv.
Până în prezent, premierul Ilie Bolojan nu a anunțat intenția de a demisiona și nu a oferit un răspuns oficial la mesajul transmis de Marcel Ciolacu.