Manifestare URIAȘĂ împotriva legalizării parteneriatelor civile între Homosexuali și a ADOPȚIILOR

Manifestare URIAȘĂ împotriva legalizării parteneriatelor civile între Homosexuali și a ADOPȚIILOR

Sute de mii de opozanți ai legalizării uniunilor civile între persoane de același sex și posibilitatea acestora de a adopta copii, s-au adunat sâmbătă la Roma pentru a-și manifesta protestul față de un proiect de lege aflat în discuția Parlamentului italian.

Cum Circus Maximus, locul de întrunire al protestanților a fost aproape plin, organizatorii au vorbit despre o prezență de peste un milion de persoane.

Participanții neagă orice intenție homofobă, Jacopo Coghe, unul dintre organizatori, declara înainte de adunare:

„Manifestația nu este dirijată împotriva nimănui, vor fi prezente numeroase cupluri de homosexuali.”

Opozanții la legea Cirinna, după numele senatoarei de stânga care a inițiat-o, au afirmat că vor mai ales să apere drepturile și viitorul copiilor, pentru ca aceștia să nu ajungă prin adopție, în cupluri de homosexuali.

Textul actual al propunerii prevede întregistrarea uniunilor la oficiul stării civile între persoane de același sex. Însă, în sânul aliaților de centru stânga ai lui Mario Renzi, care susțin legea, există un puternic curent de a se introduce și prevederea ca aceste cupluri să poată adopta copii.

„A face intenționat orfani de mamă sau de tată, aceasta nu este omenește acceptabil”, a declarat Ludovine de la Rochère, președinta organizației franceze Manif pour Tous, participantă la adunarea de la Roma.

Jacopo Coghe a întărit la rândul său:

„Fiecare copil are nevoie de o mamă și de un tată, are nevoie să trăiască în această complementaritate.”

Aliații de centru dreapta ai premierului, în frunte cu ministrul de Interne Angelino Alfano, resping categoric ideea adopțiilor.

Sondajele de opinie arată că poppulația este împărțită în ceea ce privește cuplurile civile de homosexuali, însă respinge cu majoritate zdrobitoare posibilitatea adopțiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News