Majestatea sa Margareta a primit recunoştinţa poporului evreu
- Mihnea Talau
- 20 octombrie 2019, 21:39
Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, i-a transmis o scrisoare Majestăţii sale Margareta, Custodele Coroanei române, prin intermediul cărei își exprima încă o dată „profunda recunoştinţă a poporului evreu faţă de eforturile curajoase ale Reginei-Mamă Elena a României de a salva evrei români”.
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a fost cel care a înmânat Scrisoarea cu ocazia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale Reginei Mamă la Curtea de Argeş pentru odihnă veşnică, alături de fiul său, Regele Mihai I.
Reuven Rivlin, şi-a exprimat încă o dată profunda recunoștință față de eforturile curajoase ale Reginei Elena de a salva evrei din România de la ororile Holocaustului în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Ea a reușit să îl convingă pe vicepremierul de atunci să permită trimiterea de ajutoare în lagărele din Transnistria, în același timp încercând să oprească deportările către lagărele de exterminare naziste. Pentru eforturile sale a fost distinsă de către Yad Vashem cu titlul „Drept între popoare”.
Președintelui Israelului afirmă în scrisoare că: „Naţiunile noastre împărtășesc o îndelungată istorie de-a lungul secolelor. Cetățeni evrei ai României au cunoscut perioade de bunăstare, precum și vremuri mult mai puțin fericite. Cred cu tărie că numai prin educație, cercetare și reflecție astfel de evenimente teribile nu se vor repeta”, informează Rador.