Mâine va fi eclipsă de Soare! Ce spun specialiștii despre acest fenomen
- Adrian Dumitru
- 1 iulie 2019, 17:32
Mâine o parte din locuitorii Terrei vor fi spectatorii unei eclipse de soare. Aceasta va fi vizibilă mai ales din regiunea Pacificului, din Afganistan și din Chile.
Debutul fenomenului astral va fi în Noua Zeelandă, la ora 16.55 GMT, iar ultimii care o vor vedea vor fi locuitorii din Argentina.
Cu toate astea, arată specialiștii, puțini oameni vor vedea mișcarea astrelor pe cer, având în vedere că întregul spectacol va traversa mare parte a Pacificului, adică zone nelocuite, dacă excludem eventualele insule.
Practic, pe o fâșie îngustă, de numai 200 de kilometri, faza totală a eclipsei va putea fi văzută, arată experții Observatorului Astronimic din București ”Amiral Vasile Urseanu”.
Eclipsa va putea fi văzută cel mai bine de la Observatorul Austral din Chile, amplasat în zona La Silla. Este considerat printre cele mai performante instalații de acest fel din lume.