Maia Sandu, turneu diplomatic european pentru a accelera aderarea Moldovei la UE
- Bianca Ion
- 18 mai 2026, 11:05
Maia Sandu. Sursă foto: Facebook
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, începe în această săptămână un turneu european care include vizite la Strasbourg, în Țările de Jos și în Republica Cehă. Deplasările au loc în contextul promovării procesului de aderare la Uniunea Europeană, al consolidării securității și al dezvoltării relațiilor externe ale Republicii Moldova.
Maia Sandu, turneu diplomatic european pentru a accelera aderarea Moldovei la UE
Prima vizită a Maiei Sandu este programată marți, la Strasbourg, unde Parlamentul European se află în sesiune plenară. Maia Sandu va avea întâlniri cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și cu reprezentanți ai principalelor grupuri politice europene, printre care Partidul Popular European, Socialiștii și Democrații, Renew Europe și Verzii.
În timpul vizitei, șefa statului moldovean va primi Ordinul European de Merit, distincție instituită de Parlamentul European cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman. Premiul este acordat personalităților care au contribuit la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.

Uniunea Europeană. Sursă foto: Pixabay
Vizită de lucru în Țările de Jos
Miercuri, Maia Sandu va efectua o vizită de lucru în Țările de Jos, unde va avea întrevederi cu premierul Rob Jetten și cu ministrul de externe, Tom Berendsen.
După întâlnirea cu premierul olandez, cei doi oficiali vor susține declarații comune de presă.
Maia Sandu va participa și la forumul GLOBSEC de la Praga
Turneul se va încheia pe 21 mai, la Praga, unde președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la GLOBSEC Forum 2026, una dintre conferințele internaționale dedicate securității și politicii externe.
La invitația președintelui ceh, Petr Pavel, liderul de la Chișinău va avea o întrevedere bilaterală cu oficialul ceh și va susține un discurs despre experiența Republicii Moldova în combaterea ingerințelor externe și protejarea democrației.
Potrivit Președinției Republicii Moldova, vizitele au ca obiectiv promovarea intereselor cetățenilor Republicii Moldova, dezvoltarea relațiilor cu partenerii europeni și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Republica Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană în 2022
Republica Moldova continuă parcursul său european, însă aderarea la Uniunea Europeană presupune un proces complex și de durată. Deși autoritățile de la Chișinău au făcut pași importanți în ultimii ani, integrarea deplină depinde de implementarea unor reforme profunde în domenii precum justiția, economia și administrația publică. Obținerea statutului de țară candidată în 2022 a reprezentat un moment istoric pentru statul moldovean și o confirmare a orientării sale proeuropene.
Procesul de aderare la UE implică evaluări stricte din partea instituțiilor europene. Comisia Europeană verifică dacă statul candidat respectă principiile democratice, drepturile fundamentale și standardele economice europene. În paralel, negocierile de aderare presupun armonizarea legislației naționale cu normele comunitare, un proces amplu care afectează aproape toate sectoarele statului, de la agricultură și infrastructură până la sistemul judiciar și politicile fiscale.
Autoritățile moldovene și-au propus ca până în anul 2030 să finalizeze reformele necesare și să apropie țara de obiectivul aderării. Totuși, integrarea efectivă în Uniunea Europeană va depinde și de acordul unanim al tuturor statelor membre. În acest context, sprijinul politic și diplomatic obținut de conducerea de la Chișinău în capitalele europene rămâne esențial pentru menținerea ritmului negocierilor și pentru consolidarea încrederii în parcursul european al Republicii Moldova.