Maia Sandu și-a ridicat Premiul Reinhard Mohn 2025: Ce va face cu cei 100.000 de euro

Maia Sandu și-a ridicat Premiul Reinhard Mohn 2025: Ce va face cu cei 100.000 de euroSursa foto: Președenție

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă cu Premiul Reinhard Mohn 2025, decernat de Fundația Bertelsmann. Premiul a fost oferit în semn de recunoaștere a eforturilor sale de consolidare a democrației, promovare a statului de drept și modernizare a Republicii Moldova.

Distincția este însoțită de un premiu în valoare de 100.000 de euro, sumă pe care șefa statului a anunțat că o va dona pentru proiecte de dezvoltare în satul său natal, Risipeni, raionul Fălești.

În cadrul ceremoniei de premiere, desfășurată la Gütersloh, în prezența Președintelui German Frank-Walter Steinmeier, șefa statului a subliniat că acest premiu nu este doar o recunoaștere a activității sale. Acest premiu esre un omagiu adus tuturor cetățenilor Republicii Moldova care, prin munca și devotamentul lor, contribuie la construirea unei țări libere, prospere și democratice.

Sursa foto: Președenție

„În fiecare zi, moldovenii pun umărul la o țară mai puternică, liberă și democratică. Efortul lor este recunoscut și de partenerii noștri internaționali. Acest premiu este despre oameni și comunități, despre curajul de a crede într-un viitor mai bun. De aceea, am decis să donez suma aferentă acestui premiu pentru proiecte de dezvoltare în satul meu natal, Risipeni”, a declarat Maia Sandu.

Frank-Walter Steinmeier: Republica Moldova este o țară mică, dar cu o inimă mare

În discursul său, Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat că „Republica Moldova este o țară mică, dar cu o inimă mare, iar hotărârea și curajul Președintei Maia Sandu sunt apreciate la nivel global. Germania va continua să sprijine Moldova în drumul său către aderarea la Uniunea Europeană.”

Alături de Președinta Maia Sandu, premiul a fost oferit și antreprenorului german Michael Otto, care este cunoscut pentru angajamentul său în protecția mediului și responsabilitatea socială. În 1993, acesta a fondat Fundația pentru Protecția Mediului Michael Otto, care promovează dialogul și proiectele legate de problemele de mediu.

Sursa foto: Președenție

 

Fundația Bertelsmann este o organizație non-profit cu sediul în Gütersloh, Germania. A fost înființată în 1977 de Reinhard Mohn și este în prezent una dintre cele mai mari fundații din Germania. Aceasta desfășoară proiecte de cercetare, dezvoltă soluții inovatoare și susține reforme democratice.

 

Premiul Reinhard-Mohn este acordat din 2011, odată la doi ani, pentru soluții inovatoare la problemele sociale și politice contemporane. Laureații anteriori includ: fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și fostului secretarul General al ONU Kofi Annan.

Anterior, Maia Sandu s-a mai ales cu  premiul „Robert Blum 2024”, în valoare de 25 de mii de euro. banii au fost donați pentru reparația și conservarea monumentului istoric Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din satul Nișcani.  

Amintim că în luna februarie președinta Maia Sandu a donat Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, în sumă de 30 de mii de euro, organizației „Prietena Mea”, asociației care promovează incluziunea copiilor cu sindromul Down