Moldova se mișcă spre România. Maia Sandu îl onorează pe Iohannis cu prima vizită oficială ca premier
- Nicu Bădescu
- 2 iulie 2019, 09:37
Maia Sandu este persoana în care o bună parte din cetățenii Republicii Moldova își pun încrederea că va reorienta națiunea vecină către vest, adică spre prosperitate, și că astfel se va rupe cordonul ombilical ce încă o leagă de Rusia. Noul prim-ministru de peste Prut a făcut un gest simbolic în acest sens și a ales ca prima vizită oficială internațională pe care o efectuează să fie în România. Ea a fost primită în această dimineață de președintele Klaus Iohannis, iar după aceea va avea o întrevedere și cu omoloaga sa, Viorica Dăncilă.
Gestul Maiei Sandu are o importanță aparte dacă ne gândim că actualul președinte al Moldovei, Igor Dodon, a rezervat onoarea primei vizite oficiale lui Vladimir Putin și Rusiei. Prim-ministrul moldovean este însoțit de vicepremierul Andrei Năstase, iar la finalul întrevederii cu președintele României ambele părți vor face o declarație de presă comună.
Maia Sandu este așteptată și la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu Viorica Dăncilă, la finalul acesteia fiind programată, de asemenea, o declarație de presă comună.