Maia Sandu către deputați: „Avem datoria să construim un stat european modern și pașnic”

Maia Sandu către deputați: „Avem datoria să construim un stat european modern și pașnic”Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Republica Moldova. Protejarea păcii, combaterea atacurilor hibride, finalizarea reformei în justiție, implementarea reformei administrativ-teritoriale, dezvoltarea economiei și armonizarea cadrului legal național cu cel european – acestea sunt principalele sarcini trasate de președinta Maia Sandu noilor deputați, în discursul rostit la ședința de constituire a Parlamentului de legislatură a XII-a.

Șefa statului și-a început mesajul subliniind că cetățenii Republicii Moldova le-au încredințat parlamentarilor misiunea de a păstra pacea în țară. Potrivit Maiei Sandu, noii deputați au ajuns în Parlament după „alegeri tensionate, cu multe încercări și provocări”, o parte dintre acestea fiind „alimentate din afară de cei care nu vor o Moldovă liberă și suverană”.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

„În ciuda acestor încercări, moldovenii au ales pacea, dezvoltarea, au ales direcția europeană”, a punctat șefa statului, adăugând că autoritățile trebuie să continue eforturile pentru ca „niciun alt scrutin să nu mai poată fi amenințat de bani murdari, de influențe străine”, iar „fenomenul cumpărării voturilor trebuie eradicat definitiv”, a punctat Sandu.

Nu vom primi lecții de democrație de la cei care își iau indicațiile de la Moscova

Maia Sandu a descris perioada actuală drept „cea mai complicată de la independență încoace”, menționând că responsabilitatea politicienilor în fața cetățenilor este uriașă, iar aceștia trebuie „să acționeze exclusiv în interesul Republicii Moldova”.

„Pacea este bunul nostru cel mai de preț, iar noi toți avem datoria față de cetățeni de a o proteja. Lumea trece printr-o perioadă de tensiuni și incertitudini, iar țara noastră se confruntă cu atacuri hibride menite să ne dezbine, să ne sperie și să ne slăbească. Nu putem admite ca țara noastră să devină o unealtă a agresorului pentru a fi folosită împotriva altor state”, a declarat președinta.

Șefa statului a transmis și un mesaj „pretinșilor apărători ai democrației”, inclusiv celor „din această sală”, care au criticat acțiunile autorităților împotriva ingerințelor externe.

„Cu atât mai ipocrită este tăcerea asurzitoare a acestora față de arestarea tinerilor în Rusia pentru un cântec fredonat pe stradă. Nu vom primi lecții de democrație de la cei care și-au luat indicațiile de la Moscova, unde cei care critică războiul și militează pentru pace sunt condamnați la ani grei de pușcărie”, a spus Maia Sandu, fiind aplaudată de deputați.

Sursa foto: Președinția Republicii Moldova

Justiție curată și apropierea de Uniunea Europeană

În discursul din Parlament, Maia Sandu a menționat că reformarea justiției rămâne una dintre cele mai importante priorități ale noii legislaturi.

„În această legislatură trebuie să se încheie procesul de vetting și să fie consolidate garanțiile pentru judecătorii și procurorii care își fac munca cinstit. Este esențială și pregătirea profesională și etică a viitorilor magistrați, de la facultate și până la admiterea în profesie”, a precizat președinta.

Totodată, Maia Sandu a făcut apel către deputați să contribuie la armonizarea legislației naționale cu cea europeană, astfel încât, în timpul mandatului actualului Parlament, să poată fi semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

„Fac un apel la dumneavoastră să vă asumați un ritm susținut de adoptare a actelor normative necesare pentru a avansa în procesul de negocieri”, a spus Maia Sandu.

Reforma administrativă, economia și revenirea cetățenilor acasă

Președinta a menționat și alte sarcini importante: reforma administrativ-teritorială, realizată prin consultări publice ample, valorificarea fondurilor europene, sprijinirea economiei și crearea de locuri de muncă bine plătite.

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

„Războiul de la hotar continuă să afecteze încrederea investitorilor, dar și obstacolele interne trebuie abordate cu determinare – productivitatea scăzută, lipsa de inovație, legătura slabă dintre educație și piața muncii.  Problema apei trebuie să devină o prioritate națională, iar Programul de împădurire, o direcție strategică, pentru că pădurile sunt scutul care ne protejează aerul, solul, apa și viitorul”, a spus Maia Sandu.

„Avem cu toții datoria să punem umărul la construcția unui stat european”

În încheiere, Maia Sandu a subliniat că următorii ani vor fi decisivi pentru viitorul Republicii Moldova.

„Următorii ani vor fi decisivi pentru cum va arăta Republica Moldova și avem cu toții datoria să punem umărul la construcția unui stat european modern, în care cetățenii noștri să dorească să-și făurească destinul. Să lucrăm împreună pentru ca Republica Moldova să devină o casă a păcii și a speranței pentru toți cetățenii săi.”

Parlamentul Republicii Moldova, de legislatură a XII-a, s-a reunit miercuri, 22 octombrie, în ședința de constituire, convocată de președinta Maia Sandu după validarea rezultatelor alegerilor din 28 septembrie 2025. Ședința este prezidată de Zinaida Greceanîi, desemnată decan de vârstă supleant, după ce Vladimir Voronin și Nicolae Botgros au refuzat să conducă prima ședință a noului Legislativ.