Mai puține gaze naturale consumate în luna august. Câți utilizatori au fost deconectați pentru datorii

Mai puține gaze naturale consumate în luna august. Câți utilizatori au fost deconectați pentru datorii Gaze naturale. Sursa foto: Dreamstime.com

Republica Moldova. Consumul gazelor naturale a scăzut în luna august 2024. Volumul acestora a constituit 14 milioane de metri cubi. Acesta este cu 15,2% mai puțin față de luna august a anului trecut. Datele au fost prezentate luni de Societatea pe Acțiuni (SA) „Moldovagaz”.

Totodată, în comparație cu luna iulie 2024, acest indicator s-a mărit cu 1,8 milioane de metri cubi sau cu circa 15,2%.

Peste 98% din facturi au fost achitate 

Până pe 31 august, consumatorii casnici au achitat 98,6% din sumele facturate în anul 2024. Cifra este cu 0,1 puncte procentuale mai mică în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Lei moldovenești

Lei moldovenești/Sursa foto: arhiva EVZ

În cazul consumatorilor non-casnici - persoanele juridice, ponderea transferurilor a fost de 98,7%. Cifra este cu 1,3 puncte procentuale mai mare în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023.

Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%. Indicatorul este cu 5,2 puncte procentuale mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Deconectați de la rețea din cauza datoriilor

În luna august, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 285 unități de consum. Datoriile posesorilor acestora sunt de circa 1,5 milioane de lei. Totodată, față de 219 consumatori s-a aplicat condiția plății preventive. Măsura a fost impusă drept consecință a sistării anterioare a furnizării gazelor naturale pentru neachitarea în termen.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale, la data de 31 august, se ridică la 99,2%. Acesta constituie 6,346 miliarde lei, fiind cu 33,5% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut. Acest fapt se explică prin diminuarea pronunțată a tarifelor în perioada respectivă.

gaze naturale

Gaze. Sursa foto: arhiva EvZ

În luna august curent, prețul de achiziție al gazelor naturale de la Energocom a constituit 347,18 euro pentru o mie de metri cubi. Acesta a fost în scădere cu circa 19 euro față de luna iulie, atunci când prețul a fost de 366,34 euro.

La începutul acestei luni, SA Moldovagaz a anunțat că, în luna septembrie, prețul de achiziție va constitui 419,25 euro pentru o mie de metri cubi, cu 72,07 mai mult decât în luna august.

Începând cu luna mai curent, licitațiile pentru procurarea gazelor naturale sunt desfășurate pe platforma „BRM East Energy”.