Mai multe posibilități de angajare pentru tineri și persoanele de peste 45 de ani. Ce pregătește Ministerul Muncii

Mai multe posibilități de angajare pentru tineri și persoanele de peste 45 de ani. Ce pregătește Ministerul Muncii

Ministerul Muncii condus de Marius Budăi va implementa în viitorul apropiat două proiecte finanțate din bani europeni, ce au ca scop crearea de locuri de muncă atât pentru tineri, cât și pentru persoanele de peste 45 de ani.

Marius Budăi a anunțat pe rețelele de socializare că va implementa o serie de proiecte ce au ca scop acordarea de bani pentru firmele care decid să angajeze tineri și persoane de peste 45 de ani.

Noi măsuri de sprijin pentru tineri și persoane de peste 45 de ani

„Am atras noi fonduri europene pentru subvenționarea angajării tinerilor, dar și a persoanelor peste 45 de ani!

MMSS, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), va implementa, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, două noi proiecte: „PRO NEETs RMPD – Stimularea integrării absolvenților NEETs pe piața muncii” și „PROACCES 4 – Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri”, cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman”, a anunțat ministrul Muncii.

Cele două proiecte se ridică la valoarea totală de 57 de milioane de euro, iar prin acestea se încearcă atât sprijinirea mediului de afaceri, cât și sprijinirea șomerilor, a mai adăugat Marius Budăi.

Salariul minim va fi majorat de anul viitor

După lungi dezbateri pe tema majorării salariului minim pe economie, ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că acestea vor fi majorate începând cu luna ianuarie a anului 2023. Conform spuselor acestuia, salariul minim pe economie va ajunge, cel mai probabil, la 3.000 de lei.

„În acord cu principiile care stau la baza marcării acestei zile şi ţinând cont şi de contextul economic şi social dificil pe care îl traversăm cu toţii, Guvernul analizează intens variante de soluţii care ar putea să vină în sprijinul lucrătorilor, dar şi al angajatorilor, astfel încât impactul crizei economice să fie cât mai mic.

Majorarea salariului minim la 3.000 de lei, începând cu luna ianuarie a anului viitor, modernizarea sistemului de protecţie socială, de îmbunătăţire a capacităţii de coordonare a măsurilor luate, dar şi a intervenţiei directe asupra cauzelor de transmitere a sărăciei sunt lucruri care ne preocupă şi care trebuie analizate cu partenerii sociali”, a menționat ministrul Muncii Marius Budăi.