Mai multe cadre didactice care activează în universitățile moldovene ar putea rămâne fără slujbă

Mai multe cadre didactice care activează în universitățile moldovene ar putea rămâne fără slujbă Elevi liceu.Sursa foto: Arhiva EvZ

Reducerea numărului de universități din Republica Moldova va duce și la disponibilizarea unor angajați

Ministrul moldovean al Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a declarat ieri seară, la o emisiune de televiziune că în urma reformei învățământului superior în Moldova, unii profesori și personal ethnic ar putea să rămână fără lujbe.

Topală, a spus declarat că universitățile sunt cele care vor decide cu privire la angajarea acestora, ministrul afirmă  „că nu foarte mulți” vor rămâne fără lucru.

„Principiul reducerii numărului de instituții superioare de învățământ a fost ca universitățile mai mari să absorbă alte universități mai mici. Dacă vorbim de cadrele științifico-didactice, prima opțiune este transferul lor în universitatea nou-creată sau cea care absoarbe universitatea respectivă. În situația în care nu vor fi posibilități pentru transfer, atunci pot fi și disponibilizări”, a precizat oficialul moldovean.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reformă în învățământul superior din Moldova

Ministerul moldovean al Educației și Cercetării a anunțat o reformă a sistemului de învățământ superior. Astfel, 24 institute de cercetare, universități și academii vor fi asimilate de patru universități. Este vorba de Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și Academia de Studii Economice. Academia de Arte Plastice va trece în gestiunea Ministerului Culturii. Reforma nu vizează universitățile și academiile care formează viitorii polițiști, militari și doctori.

Pentru această reformă, din bugetul de stat vor fi alocate 700 de milioane de lei. Ministerul a luat această decizie după ce s-a constatat că avem prea puțini studenți. Reorganizarea instituțiilor va avea loc până la începerea unui nou an de studii.

Datele statistice ale Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova arată că În instituțiile de învățământ superior și-au desfășurat activitatea circa patru mii de persoane , personal de bază. Din totalul de personal, 2400 de persoane dețin titlu științific, dintre care 87,5% sunt doctor în științe iar 12,5% au titlul de doctor habilitat.