Magistrații italieni au decis extrădarea lui Darius Vâlcov în România. Decizia nu este definitivă

Magistrații italieni au decis extrădarea lui Darius Vâlcov în România. Decizia nu este definitivăProtestatarul Sandu Matei a anunțat că-l va executa silit pe Darius Vâlcov Sursă foto: Captura TV

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că joi, Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina și ministru al Finanțelor, autorităților competente ale României.

„Astăzi, Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Bogdan Vâlcov autorităţilor competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3 mai 2023 de către Tribunalul Bucureşti în dosarul penal referinţa 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa 74 din 8 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiaşi Înalte Curţi 38/2 mai 2023, pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani săvârşite în România în perioada 2009-2013”, a transmis Alina Gorghiu.

Curtea de Apel din Napoli ordonă predarea lui Darius Vâlcov României

Hotărârea nu este considerată definitivă și poate fi contestată prin recurs în termen de 5 zile la Curtea de Casație a Italiei.

Darius Vâlcov s-a predat autorităților italiene la data de 23 mai, în Napoli. Datorită locului predării, conform legislației italiene, competența a fost atrasă de Curtea de Apel Napoli, instanța de executare italiană nefiind de acord cu arestarea provizorie în vederea predării, astfel că acesta a fost lăsat în libertate, sub supraveghere.

În ceea ce privește situația persoanelor condamnate penal care evită executarea pedepsei în România, ministrul Justiției subliniază că sunt foarte puține astfel de cazuri. În unele situații, aceste persoane utilizează jurisdicții străine și prevederi din legislația altor state pentru a încerca să evite executarea pedepsei în țară.

Este importantă consolidarea cooperării judiciare. România nu este un caz singular. Şi alte state din UE se confruntă cu situaţii similare. Vă asigur că suntem activi, implicaţi în soluţionarea acestei probleme. Procedura de emitere şi executare a mandatului european de arestare este una exclusiv judiciară, atribuţiile în acest domeniu fiind ale instanţelor de judecată.

 Atribuţiile Ministerului Justiţiei se referă doar la facilitarea comunicării, asistării şi sprijinirii autorităţilor judiciare române şi străine la emiterea şi executarea MEA (mandatului european de arestare)”, a declarat Alina Gorghiu.

Fostul ministru, condamnat la închisoare pentru șase ani

Pe 2 mai 2023, fostul primar și ministru PSD Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șase ani de închisoare. Ulterior, a fost dat în urmărire internațională, iar potrivit datelor de atunci, el s-ar fi ascuns în nordul Italiei.

Darius Vâlcov a primit o condamnare definitivă de 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, în formă continuată. Inițial, în februarie 2018, fusese condamnat la opt ani de închisoare cu executare de către un complet de 3 judecători de la instanța supremă. Procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani și jumătate.

Ancheta începută în 2015 a scos la iveală dovezi incriminatoare - peste 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, cu o greutate totală de trei kilograme, și trei tablouri semnate de Renoir, Jean Cocteau și Aurel Acasandrei.

În total, la percheziții au fost găsite 172 de tablouri, achiziționate de Vâlcov prin intermediari, unele dintre ele fiind ascunse în pereții falși ai unor imobile deținute de fostul ministru.

Darius Vâlcov, cunoscut pentru activitatea sa în calitate de consilier al premierului Viorica Dăncilă, a avut un rol important în conceperea și elaborarea controversatei OUG 114/2018, care a avut un impact semnificativ asupra mai multor sectoare economice, cum ar fi băncile, energia, telecomunicațiile și fondurile private de pensii. În iunie 2019, a demisionat din funcția de consilier al premierului. În trecut, Darius Vâlcov a deținut și funcțiile de primar al municipiului Slatina și ministru al Finanțelor.

Ne puteți urmări și pe Google News