Judecătorii și procurorii constănțeni au ieșit, în această după amiază, pentru a doua zi, și mai mulți decât ieri, în fața Palatului de Justiție, manifestând, tăcut, față de modificările la legile Justiției și la cele aduse Codurilor Penal și de Procedură Penală.
Magistrații, procurori, judecători, dar și ofițeri de poliție judiciară, au ieșit în fața Palatului de Justițiție, după terminarea programului, la ora 16,00. Timp de 30 de minute, aproape 80 de de judecători de la Judecătorie și Curtea de Apel, procurori de la Parchetul Judecătoriei, Tribunalului, de la DNA și ofițeri de poliție judiciară au purtat robelele pe brațe sau au ținut pancarte pe care au scris jurământul de magistrat. “Inainte de a-și începe activitatea judecătorii și procurorii au jurat să respecte Constitutia și legile țării, să apere drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-și îndeplinească atributiile cu onoare, conștiință și fără părtinire”, a fost mesajul magistratilor constănteni către parlamentari.
Judecătorul Marius Nastasia, purtător de cuvânt al Judecătoriei Constanța a explicat că acțiunea magistraților este de fapt o dezaprobare a modului în care parlamentarii au modificat legile fără consultarea specialiștilor în justiție. Iar primprocurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Viorel Teliceanu, a prezentat efectele modificărilor din legile justițirei. ”Vom avea mai puțin de muncă, noi, magistrații, judecători și procurori, dar și polițiștii. În schimb, siguranța cetățenilor nu va mai exista. Vorbim de infracțiuni de violență, tâlhării, infracțiuni de furt, furturi din locuințe. Infracțiunea de corupție și orice altă categorie de infracțiune nu vor mai putea fi investigate”. Magistrații constănțeni vor stabili dacă vor ieși în stradă și mâine.