MAFIOTUL ITALIAN Vincenzo Cesarano, liderul organizației Camorra, a fost extrădat din România

MAFIOTUL ITALIAN Vincenzo Cesarano, liderul organizației Camorra, a fost extrădat din România

Cesarano a fost prins pe 16 mai, în localitateaa Frumuşani, din judeţul Călăraşi. În această dimineață, el a fost dus la Aeroportul Otopeni și va fi transportat sub pază strictă în Italia, unde va fi predat autorităților judiciare.

În vârstă de 65 de ani, Vincenzo Cesarano este considerat unul dintre cei mai periculoşi fugari dat în urmărire internaţională de autoritățile italiene pentru escrocherie şi fraude. Curtea de Apel București a anunțat, săptămâna trecută, că a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.04.2012, de către Tribunalul din Napoli, pe numele lui Cesarano. Magistrații au mai transmit că italianul și-a dat consimțământul și, drept urmare, a dispus predarea către autorităţile italiene. Curtea de Apel București a dispus, totodată,  arestarea lui Cesarano, pentru 30 de zile, începând cu data de 31.05.2014 şi până la data de 29. 06. 2014, timp în care autoritățile italiene urmează să îl preia. Poliția Română a transmis că Vincenzo Cesarano a fost prins pe data 16 mai, în localitatea Frumuşani, din judeţul Călăraşi, de către poliţiştii de investigaţii criminale din Ilfov, cu sprijinul ataşatului de afaceri interne al României în Italia.

Pe 17 mai, mafiotul Italian a fost arestat, prin decizia Curții de Apel București, pentru 14 zile. Instanţa a dispus, atunci, ca până în 30 mai, când se judecă cererea de extrădare, să fie adus şi mandatul emis de autorităţile italiene pe numele lui Vincenzo Cesarano, tradus în română, pentru a fi pus în executare.

Gennaro Capoluongo, directorul Serviciului Poliţiei italiene pentru cooperarea internaţională, declara, după prinderea lui Vincenzo Cesarano, citat de mediafax.ro, că unităţi speciale ale Poliţiei Române au descins, după câteva zile de monitorizare, în vila din judeţul Călăraşi în care locuia acesta, imobilizându-l şi recuperând 5.000 de euro. Potrivit presei italiene, Vincenzo Cesarano, figurează pe lista celor mai periculoşi o sută de infractori alcătuită de Ministerul italian de Interne. Cesarano este liderul unui clan al organizaţiei infracţionale Camorra, activă în regiunea italiană Campania, în special în Napoli.

Ne puteți urmări și pe Google News