MAE, despre interacţiunile cu oficiali ai SUA: Nu au existat niciun fel de discuţii în raport cu un candidat
- Antonia Hendrik
- 19 februarie 2025, 15:50

MAE a comunicat miercuri că, în timpul întâlnirilor bilaterale cu oficiali ai Administrației SUA, nu s-au purtat discuții sau intervenții referitoare la un candidat sau la procesul electoral din România.
MAE, despre interacţiunile cu oficiali ai Administrației SUA
MAE subliniază că, în urma mesajelor publice transmise de anumiți reprezentanți ai Administrației SUA la Conferința de Securitate de la München și în postările de pe rețelele sociale, nu au avut loc discuții sau intervenții legate de un candidat sau de procesul electoral din România în cadrul interacțiunilor bilaterale cu oficialii americani.
„România şi Europa rămân angajate ferm faţă de democraţie şi libertatea de exprimare. O UE coerentă, o NATO mai puternică şi un parteneriat transatlantic cât mai solid posibil sunt în interes comun.
România susţine nevoia de a ne consolida propriile forţe, de a ne asuma mai multă responsabilitate ca europeni dar şi ca parteneri strategici ai SUA. Acest lucru include rezilienţa instituţiilor democratice, libertăţilor fundamentale şi integritatea alegerilor şi a spaţiului informaţional”, arată MAE.

MAE, despre Călin Georgescu, sursa: Inquam Photos / George Călin
Reacția vine după ce Bloomberg a scris despre Georgescu și implicarea SUA
Reacția a apărut în urma unui articol publicat de Bloomberg, care susține că Trump exercită presiuni asupra României pentru a nu-l împiedica pe Călin Georgescu să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2025.
Autorităţile române se confruntă cu presiuni intense din partea administraţiei preşedintelui Donald Trump pentru a se asigura că un candidat de extremă dreapta, Călin Georgescu, îşi poate continua campania electorală fără obstacole până la alegerile din mai, a relatat şi Bloomberg.
De asemenea, vicepreședintele american J.D. Vance a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale din România, în timpul unui discurs susținut la Conferința pentru Securitate de la München (MSC), în Germania.
„România a anulat rezultatele alegerilor prezidenţiale pe baza suspiciunilor firave ale unui serviciu de informaţii şi a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”, a afirmat vicepreședintele american J.D. Vance.