Mădălin Necșuțu primește Premiul „Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism
- Andrei Arvinte
- 4 mai 2018, 07:29
Asociaţia Civic Media acordă Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism la fiecare 3 Mai, pentru a marca Ziua Libertății Presei şi a susţine jurnaliștii cu adevărat independenţi din România.
„Asociaţia Civic Media acordă Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism la fiecare 3 Mai, pentru a marca Ziua Libertății Presei şi a susţine jurnaliștii cu adevărat independenţi din România şi spaţiul istoric şi cultural românesc. Anii trecuţi am omagiat activitatea prodigioasă a unor ziaristi puși în slujba adevărului şi a valorilor naționale atât în vestul țarii cât și în răsaritul românesc, în Basarabia și Bucovina. Anul acesta, la aniversarea a 100 de ani de la consfințirea României Mari, ne întoarcem la cea care a dat primul glas pentru Marea Unire, Basarabia română.
Jurnalistul de politică internațională Mădălin Necșuțu, coordonator al ediției online a Evenimentului Zilei de Moldova (evzmd.md) și vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor Români (AIJR), format în departamentul de politică externă națională al ziarului ZIUA, primește anul acesta, la aniversarea Centenarului României Mari, Premiul Mile Cărpenișan pentru curaj și excelență în jurnalism. Mădălin Necșuțu, corespondent de Basarabia a numeroase publicații din țară și străinătate, s-a remarcat în activitatea sa pentru profesionlismul abordării provocărilor spațiului istmului ponto-baltic. Dincolo de editorialele și analizele sale, publicate în EVZ sau în Kiev Post și Balkan Insight, Mădălin Necșuțu, absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, cu master în Relații Internaționale și studii post-universitare în domeniul diplomației, a relatat adeseori despre drama românilor de sub ocupația sovietică, prin reportaje mișcătoare de la locul masacrului de la Fântâna Albă sau prezentând materiale de istorie privind, de exemplu, eliminarea de către bolșevici a marilor noștri înaintași, luptători ai adevărului prin cuvânt, condamnați la moarte în "Lotul Ziaristilor". Pentru acestea și pentru multe altele, suntem bucuroși să-i oferim Premiul înființat de Asociația Civic Media pentru a onora memoria curajosului nostru coleg Mile Cărpenișan, plecat prea devreme dintre noi.
Începând din 2010, Civic Media a premiat de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, pe ziaristrul free-lancer Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca apoi să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, acum plecat dintre noi fără a-şi fi mai văzut plaiurile natale, urmat de istoricul şi jurnalistul basarabean Alexandru Moraru pentru ca apoi să recompensăm onorific plurivalenţa şi profesionalismul a doi jurnalişti extraordinari, soţii Simona Lazăr şi Valentin Ţigău, ziarişti de marcă ai Radio România, interzişi în Ucraina pentru reportajele lor despre românii din sudul Basarabiei, anul trecut întoarcându-ne la celalalt obraz pălmuit al României, Premiul “Mile Cărpenişan” 2017 fiind oferit Publicaţiei Buletin de Carei şi Doamnei Daniela Ciută, pentru întreaga sa activitate neobosită ca ziaristă și Preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei şi filialei Carei a Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940.
În memoria lui Mile Cărpenişan reamintim una din ultimele sale dorinţe, lăsate în eter: “Vă provoc să fiţi oameni! În fiecare zi, vă provoc să faceţi câte o faptă bună”. Să nu uităm nicicând această “provocare”. Doamne, ajută!
Asociaţia Civic Media
Corneliu Vlad
Victor Roncea
In Memoriam Mile Cărpenişan Ro”