Lunetist dezlănţuit! Zeci de victime şi cel puţin 5 morţi. Alertă internaţională
- Andi Miron
- 29 iulie 2019, 20:48
Masacru în Sudan! Patru elevi şi un adult au fost ucişi de un lunetist necunoscut în timpul unui protest antiguvernamental în centrul Sudanului, a anunţat luni Comitetul central al medicilor sudanezi (CCSD).
Pe lângă cei 5 morți, alte câteva zeci de persoane au fost rănite, dintre care unele sunt în stare critică. Atacul a venit în contextul în care un grup de elevi de gimnaziu protestau paşnic, în oraşul El Obeid, împotriva Consiliului militar provizoriu.
Demonstrațiile antiguvernamentale din Sudan, împotriva regimului condus de Omar al-Bashir în ultimii 30 de ani, au început la finele anului 2018.
Cifre alarmante: sute de morți în 8 luni
La data de 11 aprilie acest an, Bashir a fost arestat de armată, care a instaurat un Consiliu militar provizoriu pentru gestionarea problemelor curente ale ţării. Protestatarii au susţinut însă că noii lideri militari sunt o continuare a regimului Bashir şi au cerut constant tranziţia către un guvern civil.
Începând din decembrie 2018, reprimarea manifestaţiilor din Sudan s-a soldat cu 246 de morţi, dintre care 127 în data de 3 iunie, conform CCSD.