Lumea pe care o cunoaștem se apropie de final. ONU trage un semnal de alarmă, care dă fiori reci

Lumea pe care o cunoaștem se apropie de final. ONU trage un semnal de alarmă, care dă fiori reciÎncălzirea globală. Sursa foto: Pixabay

Încălzirea globală a schimbat viața a milioane de oameni, iar specialiștii avertizează că umanitatea se îndreaptă spre un dezastru.

Valurile de căldură, incendiile și inundațiile fac ravagii în majoritatea zonelor de pe glob, iar jumătate din umanitate se află în zonă de pericol, susține Antonio Guterres, secretarul general al ONU.

Omenirea se confruntă cu o „sinucidere colectivă”, iar guvernele statelor din lumea întreagă încearcă să găsească soluții prin care să protejeze ce a mai rămas de protejat.

„Jumătate din umanitate se află în zona de pericol, din cauza inundațiilor, secetei, furtunilor extreme și incendiilor de vegetație. Nicio națiune nu este imună. Cu toate acestea, continuăm să ne hrănim dependența de combustibili fosili”, a declarat șeful ONU, scrie B1TV.

Europa se sufocă. Valul de căldură face victime, în fiecare zi, în zeci de țări

Guterres a transmis un mesaj clar miniștrilor din 40 de țări, reuniți la Berin la o conferință despre climă cunoscută sub numele de Dialogul climatic de la Petersburg.

Șeful ONU a afirmat că ori va exista o acțiune colectivă, în care guvernele lumii vor colabora pentru oprirea încălzirii globale, ori vom asista la o sinucidere colectivă.

Întâlnirea este convocată de către guvernul german, iar la întâlnire se va discuta despre vremea extremă ce a cuprins țările din toată lumea, dar și despre creșterea prețurilor la combustibilii fosili și la alimente.

Discuțiile de la Berlin sunt una dintre ultimele ocazii de a ajunge la un acord între țările cheie înainte de summitul Cop27 privind clima, care este programat în luna noiembrie, în Egipt.

La Cop26, țările au decis să limiteze încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, dar pentru moment acest lucru a rămas doar pe hârtie.

Guterres a criticat, totodată, și băncile multilaterale de dezvoltare, printre care se numără și Banca Mondială. Potrivit lui, toate aceste instituții au nevoie urgentă de o reformă.

„În calitate de acționari ai băncilor multilaterale de dezvoltare, țările dezvoltate trebuie să ceară livrarea imediată a investițiilor și asistenței necesare pentru a extinde energia regenerabilă și pentru a construi rezistența la schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare. Solicitați ca aceste bănci să devină adecvate scopului. Cereți ca ele să-și schimbe cadrele și politicile obosite pentru a-și asuma mai multe riscuri… Să arătăm țărilor în curs de dezvoltare că se pot baza pe partenerii lor”, a mai spus șeful ONU.