Ludovic Orban s-a întâlnit cu Klaus Iohannis. Mesajul Președintelui României către PNL, înainte de alegeri
- Emanoil Ursache
- 9 iulie 2019, 22:31
Liderul PNL Ludovic Orban s-a întâlnit marţi cu președintele Klaus Iohannis. După discuțiile purtate cu șeful statului, Orban a declarat că a vorbit cu Iohannis despre politică internă şi europeană.
Dat fiind faptul că liberalii îl susțin pe actualul președinte în încercarea de a obține un nou mandat, discuția dintre Orban și Iohannis s-a axat inclusiv pe strategia pentru alegerile prezidențiale.
„Am avut discuţii pe teme de politică internă, pe teme de politică europeană şi, de asemenea, am avut, să spun, un început de discuţie privitor la campania pentru alegerile prezidenţiale, în care ştiţi foarte bine că PNL susţine candidatura preşedintelui Iohannis şi avem obiectivul de a câştiga alegerile prezidenţiale. (...) Discuţiile au fost serioase şi s-au axat pe temele politice naţionale, europene şi mai ales pe pregătirea partidului pentru campanie şi pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale”, a anunțat preşedintele PNL.
Cu această ocazie, șeful liberalilor a transmis și un mesaj către subordonații săi din partid. Acela că preşedintele Iohannis le cere „hotărâre, mobilizare şi seriozitate”.
Orban a mai menționat că, cel mai probabil, campania de strângere de semnături a PNL pentru prezidenţiale va începe în jurul datei de 10 august. Până pe 1 august, potrivit spuselor acestuia, vor definitivate şi echipele de campanie.
„Noi avem obiectiv să definitivăm toate echipele de campanie, la nivel naţional, la nivel judeţean şi la nivel local până la data de 1 august, termen care este deja stabilit. (...) Întreg Partidul Naţional Liberal este pregătit să se bată cu toate forţele pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, iar relaţia cu preşedintele României este o relaţie foarte serioasă, foarte stabilă, care se bizuie pe un parteneriat trainic, pentru binele României”, a completat Ludovic Orban.
El a menţionat, în ceea ce priveşte temele de politică internă, că s-au discutat subiecte precum proiectul de revizuire a Constituţiei, evoluţia privitoare la legile electorale, chestiuni legate de raportul GRECO.
Cu privire la politica europeană, președintele PNL şi şeful statului au purtat discuţii privind votul pentru alegerea preşedintelui Comisiei Europene. Orban și-a expirmat susţinerea pentru candidatul PPE, Ursula von der Leyen.