Ludovic Orban: România a primit un cadou de la francezi. Mesajul liderului PNL despre retragerea contracandidatului lui Kovesi
- Bancila Irina
- 12 iulie 2019, 19:40
Liderul PNL Ludovic Orban scrie pe Facebook că Jean- Francois Bohnert, candidatul susținut de Consiliul UE pentru șefia Parchetului european și contracandidat al Laurei Codruța Kovesi, s-a retras din cursă, fiind numit la Parchetul Național Financiar Francez.
România a primit un "cadou" de la francezi - contracandidatul Laurei Codruța Kovesi, Jean- Francois Bohnert, preferat de Consiliul Uniunii Europene, a fost numit procuror șef al Parchetului Național Financiar din Franța și s-a retras din competiție. „Pesediști, va gândiți cumva la seppuku?”
„Astăzi, de ziua Franței, România a primit un „cadou” de la francezi. Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi, Jean- Francois Bohnert, care fusese preferat de Consiliu, a fost numit procuror șef al Parchetului Național Financiar din Franța și s-a retras din competiție.
În consecință, din 3 canndidati, au rămas doi. Iar avantajul decisiv al candidatului român este că este, practic, candidatul Parlamentului European.
Drept urmare, Consiliul Uniunii Europene nu are altceva de făcut decât să accepte candidatul votat de Parlament, ceea ce ar trebui să fie o simplă formalitate pentru că în Regulament șeful Parchetului European este hotărât de Consiliu și de Parlament, iar Consiliul a clasat- o pe Laura Codruța Kovesi pe locul 2 după candidatulul francez, care s-a retras, deci acum candidatul român este pe primul loc și în preferințele Consiliului.
Pesediști, va gândiți cumva la seppuku?
P.S. Cât de plină de venin poate să fie Vasilică Viorica Dancila și, mai ales, cât de lipsită de luciditate și de fler, încât să declare chiar astăzi că guvernul pe care îl conduce nu susține candidatul român, declarație făcută chiar la Ambasada Franței”, a scris Ludovic Orban, liderul PNL, pe Facebook.